• Leu / EUR4.7432
  • Leu / GBP5.3799
  • Leu / USD4.2921

Anuarul Financiar 2018

 


Relansarea creditării, susţinută de ascensiunea puternică a împrumuturilor în lei, în special pentru populaţie, profitabilitatea robustă, capitalizarea bună, consolidare şi restructurare, îmbunătăţirea calităţii portofoliilor - după vânzările de credite neperformante - şi creşterea prudenţei sunt câteva dintre caracteristicile bankingului românesc la circa un deceniu de când criza financiară şi economică mondială şi-a făcut simţită prezenţa pe piaţa românească.

Ponderea creditelor în lei a depăşit în vara anului 2018 pragul de 65% din împrumuturile totale acordate sectorului privat după ce în urmă cu un deceniu valuta era majoritară, făcând legea pe partea de creditare. Iar ponderea creditului acordat populaţiei este în continuare majoritară, atingând maxim istoric după maxim istoric. Odată cu ascensiunea creditării, profitabilitatea şi activele băncilor au ajuns la niveluri record. Creşterea puternică a creditelor pentru populaţie în lei a determinat BNR să introducă noi reguli pentru limitarea gradului de îndatorare, pentru prima dată după aderarea României la UE, acestea urmând să se aplice din 2019.

Ultimii ani au adus inflaţia din nou pe creştere, dar şi reluarea trendului de majorare a dobânzilor pe piaţa inter bancară după o perioadă de minime istorice. Iar BNR a reluat în 2018, după o pauză de un deceniu, ciclul de înăsprire a politicii monetare, majorând dobânda-cheie de trei ori, până la 2,5%, în lupta cu inflaţia.

Consolidarea sectorului bancar a prins viteză, fondurile de investiţii străine încercând să devină un pion în remodelarea bankingului românesc, în timp ce ritmul restructurării băncilor s-a mai temperat. Iar rata creditelor neperformante a coborât sub 6%.

Entuziasmul tehnologic a pătruns şi în universul bancar, iar noua modă a digitalizării bankingului începe să prindă treptat şi pe piaţa românească, unii clienţi migrând spre mediul virtual. Digitalizarea a devenit o provocare, dar şi o oportunitate pentru bancheri, băncile fiind prinse între două modele de business, respectiv modelul tradiţional (cu sucursale şi agenţii fizice) şi modelul axat pe digitalizare, tehnologia remodelând sectorul serviciilor financiare.

Piaţa locală de asigurări a continuat să obţină profit în 2017 şi în S1/2018 după ce în 2016 reuşise să revină în teritoriul pozitiv în urma unui deceniu marcat de pierderi. Însă, ritmul de creştere al afacerilor s-a temperat. Anul 2017 a venit cu o schimbare importantă, pentru prima dată în ultimul deceniu dinamica vânzărilor de asigurări facultative (Casco, property sau poliţe de viaţă) depăşind ritmul vânzărilor obligatorii RCA - vedeta pieţei locale de asigurări. Iar vânzările de poliţe de asigurări de viaţă au făcut un salt de peste 20%, unul dintre cele mai rapide din ultimii ani.

Leasingul financiar şi-a continuat ascensiunea, companiile de profil bifând finanţări şi profituri în creştere de la an la an.

Bursele şi-au revenit la nivelurile de dinainte de criza economică începută în urmă cu un deceniu. Însă, piaţa de capital din România este în continuare departe de a deveni o alternativă la finanţarea bancară.

Sistemul pensiilor private obligatorii a ajuns după zece ani de existenţă la active de aproape 10 miliarde de euro, dar este prins în menghina scenariilor guvernanţilor, care au mers de la reducerea contribuţiilor până la transformarea Pilonului II într-unul opţional şi au culminat chiar cu o posibilă „naţionalizare“.

Piaţa de fuziuni şi achiziţii în domeniul financiar-bancar a fost marcată de o creştere a efervescenţei, iar tendinţa de consolidare a bankingului va continua în perioada următoare, urmând să aducă tranzacţii de analizat companiilor de consultanţă şi caselor de avocatură şi surse importante de câştig.

Claudia Medrega
editor Ziarul Financiar în argumentul Anuarului Financiar 2018.


Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul Financiar 2018.


Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.


Comandă anuarul mai jos la preţul de 100 de lei, TVA inclus.



Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7432
Diferență: 0,1689
Ieri: 4.7415
Azi: 4.2921
Diferență: -0,1349
Ieri: 4.2846
Azi: 5.3799
Diferență: 0,9589
Ieri: 5.3458
Azi: 4.3319
Diferență: 0,2151
Ieri: 4.3236