• Leu / EUR4.9474
  • Leu / GBP5.8404
  • Leu / USD4.7141
Auto

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu se redeschide luni

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu se redeschide luni

Autor: Roxana Rosu

10.10.2016, 12:03 5239

Lucrările de reconstrucţie de pe lotul III al autostrăzii Orăştie–Sibiu au  fost finalizate, urmând ca circulaţia să fie reluată începând de luni, ora 14.00.

Duminică, 9 octombrie, Comisia de Inspecţie Tehnică, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, au inspectat lucrările executate pe sectorul cuprins între km 60+500 – km 60+600. De asemenea au fost vizitate şi analizate şi celalalte puncte remediate de pe lotul III, se arată într-un comunicat al Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Au fost verificate testele efectuate de către CESTRIN cu echipamente specializate privind capacitatea portantă, rugozitatea şi planeitatea sectorului de autostradă Cunţa – Sălişte. La fazele determinante pe timpul execuţiei lucrărilor de remedire a participat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Laboratorul propriu al D.R.D.P. Cluj a asigurat asistenţa tehnică de specialitate pe timpul executării lucrărilor.

De asemenea, având în vedere problemele identificate în execuţia acestui lot de către antreprenorul cu care a fost reziliat contractul, Compania Naţională de Drumuri a decis expertizarea întregului lot III, Orăştie – Sibiu. În prezent procedura de achiziţie a expertizei este în desfăşurare.

Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost inaugurat în noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, şi de fostul premier Victor Ponta, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale. Lotul are o lungime de 22 de kilometri, dintre care 6 kilometri au fost afectaţi de alunecări de teren. Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro. O porţiune de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60, a fost demolată şi a fost refăcută complet, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii.

Loturile 1, 2 şi 4 din Autostrada Sibiu-Orăştie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul 3, de la Sălişte la Cunţa, rămânând însă în şantier din cauza alunecărilor de teren din zonă. Loturile 1, 2 şi 4 ale acestei autostrăzi, cu o lungime totală de 60,5 kilometri, au fost realizate în urma unei investiţii totale de 1,46 miliarde de lei (326,5 milioane de euro), fără TVA.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9474
Diferență: 0,004
Ieri: 4.9472
Azi: 4.7141
Diferență: 0,2573
Ieri: 4.7020
Azi: 5.8404
Diferență: 0,0977
Ieri: 5.8347
Azi: 4.8270
Diferență: 2,2778
Ieri: 4.7195