Bănci și Asigurări

Adrian Vasilescu, BNR: Capitaliştii autohtoni nu se înghesuie să facă „bănci româneşti“

Adrian Vasilescu, BNR: Capitaliştii autohtoni nu se înghesuie să facă „bănci româneşti“
09.03.2016, 00:07 1262

Luni seara, în Sufrageria Regală din Palatul din Calea Victoriei, am participat la o reuniune în care au fost acordate premii băncilor şi bancherilor. Aş putea adăuga: hulitelor bănci şi huliţilor bancheri. De altfel, nu puţini dintre comentatorii din spaţiul public, între care mulţi se pronunţă sub pseudonime, ar putea să „onoreze masa“ cu o afirmaţie scrâşnită printre dinţi: „halal să vă fie, le-aţi mai dat şi premii!“…

Nu intenţionez să fac o cronică a evenimentului. Şi nici să-mi informez cititorii cine au fost premiaţii. Au făcut-o deja agenţiile de presă. Ceea ce vreau să subliniez, şi încă apăsat, este că în acest an – spre deosebire de toţi anii trecuţi – dincolo de obişnuitele premii „Banca anului“, „Bancherul anului“, „Cel mai bun produs de creditare“ sau „Cel mai bun produs de economisire“, au fost patru premii în premieră, care merită toată atenţie! Iată-le:

 

♦ Cea mai inovatoare bancă;

♦ Banca social-responsabilă a anului;

♦ Cea mai activă bancă în educaţia financiară;

♦ Cea mai prietenoasă bancă pentru tineri.
 

Toate aceste patru premii au legătură directă cu cerinţele Directivei 17/2014 a Uniunii Europene, referitoare la umanizarea pieţei creditelor. Sigur, e nevoie de legi care să construiască o realitate dintr-o cerinţă. Nu le avem. Dar iată, în bănci s-au născut iniţiative care să facă lumea creditelor mai prietenoasă. Iar premiul pentru „Banca social-responsabilă a anului“ a luat în calcul, cu deosebire, preocupările din câteva bănci în vederea unui sprijin activ pentru cei pe care criza i-a adus în situaţia de a nu-şi putea plăti creditele.

E un început. Un nou început. Unul rezonabil, cuvântul „rezonabil“ fiind repetat insistent în Directiva 17/2014. Ceea ce nu înseamnă că în bănci nu există aroganţă, nu există atitudini reci ca gheaţa faţă de clienţii ajunşi în situaţii grele, nu există alunecări pe panta slăbirii competenţei profesionale. Există. Dar – fapt incontestabil – în ţară nu exista (şi nu există nici acum) capitalul care să concureze la recapitalizarea băncilor. La licitaţiile deschise au participat – şi au câştigat – mari bănci europene. Iar procesul de privatizare a fost iniţiat şi desăvârşit de  unicul proprietar al băncilor, statul român. Mai mult, la privatizarea celei mai mari bănci – Banca Comercială Română – s-a pronunţat inclusiv Parlamentul României, prin lege.

Neavând bănci în proprietate, Banca Naţională nu a vândut nicio bancă. Angajată însă într-un proces riguros de reglementare, de supraveghere şi de restructurare, BNR a contribuit de fapt la reformarea şi consolidarea sistemului bancar românesc. Un sistem devenit funcţional, stabil şi solvabil, ce cuprinde acum 36 de bănci – între care 29 de bănci care nu sunt străine, ci româneşti. Subliniez: 29 de bănci româneşti între care două cu capital 100% românesc, patru cu capital majoritar românesc şi 23 cu capital majoritar străin. Plus şapte sucursale ale unor bănci deţinătoare ale paşaportului european unic. Aşa s-au petrecut lucrurile în toate ţările Europei de Est. Prin „externalizarea“ de altfel firească în procesul aderării la Uniunea Europeană, începută la sfârşitul anilor ’90, acţionarii străini au adus aici capital, management şi logistică, punând bazele unor bănci noi puternice. România avea 5 bănci în ianuarie 1990 şi are 36 în prezent. Eu, personal, mi-aş fi dorit din suflet să avem astăzi 36 de bănci cu capital 100% românesc. Dar capitaliştii noştri nu s-au angajat la o treabă atât de grea.

Cifrele şi faptele îi contrazic însă drastic pe cei care hulesc sistemul bancar. Înainte de criză, până în decembrie 2008, băncile româneşti cu capital străin au repatriat (sub formă de dividende acordate acţionarilor) numai paisprezece la sută din totalul câştigurilor adunate din momentul zero al prezenţei în România şi până atunci. Grosul profiturilor – optzeci şi şase la sută – a fost reinvestit în România. Pe întregul parcurs al crizei, an de an, Banca Naţională a cerut acţionarilor subsidiarelor (băncile-mamă) să-şi ajute fiicele şi să le trimită fonduri pentru a-şi putea continua activitatea. Toţi, fără excepţii, au răspuns pozitiv.

AFACERI DE LA ZERO