Bănci și Asigurări

Adrian Vasilescu, BNR: Pragurile istorice ale cursului de schimb au prea puţină relevanţă

Adrian Vasilescu, BNR: Pragurile istorice ale cursului de...

Autor: Dan Straut, Mediafax

10.11.2017, 17:28 721

„Pragurile acestea istorice au prea puţină relevanţă pentru piaţa valutară. Dacă mai demult, prin anii 70-80, aveai 100 de dolari însemna mult, puteai pleca în America; acum, cu 100 de dolari s-ar putea să nu mai pleci”, a declarat Adrian Vasilescu.

Oficialul BNR a menţionat că pe 8 noiembrie, când euro a depăşit pragul de 4,6 lei, a trecut de un alt prag, 4,59 lei. „De fapt, euro trecuse pragul de 4,59 lei, unde a stat mai multe zile din septembrie şi aproape toată luna octombrie, astfel că nu e relevant să vorbim despre praguri”.

Întrebat dacă BNR a intervenit pentru a ţine euro sub 4,6 lei, aşa cum s-a perceput de către traderii pieţei valutare, Adrian Vasilescu a precizat că banca centrală este prezentă în această piaţă pentru a o calma, nu pentru a-i impune cotaţii artificiale. „Este un fapt real că Banca Naţională monitorizează clipă de clipă tranzacţiile valutare, dar este prezentă aici pentru a calma piaţa fără să facă mişcări radicale. Menţinerea unui curs artificial ar fi o mişcare radicală, dar BNR nu cu asta se ocupă, ci utilizează toate instrumentele de care dispune pentru a menţine calmul pieţei. O mişcare radicală ar fi restructurarea fundamentelor pe care se bazează cursul de schimb, cum ar fi echilibrarea balanţei comerciale, dar astfel de decizii nu ţin de Banca Naţională”, a mai spus reprezentanbtul BNR.

Adrian Vasilescu a menţionat că un instrument de temperare a pieţei este „zornăirea banilor din rezerva valutară”, având ca ţintă calmarea eventualelor speculaţii.

Cotaţia oficială afişată vineri, la ora 13.00, de Banca Naţională a României este de 4,6390 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6 lei miercuri şi apoi a urcat la 4,6279 lei, în şedinţa de joi.

Nivelul de peste 4,6 lei/euro nu a mai fost atins în ultimii cinci ani şi patru luni, din săptămâna 23-27 iulie 2012, când a fost atins şi maximul istoric de 4,6397 lei/euro.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, joi, că spre deosebire de monedele ţărilor vecine, leul românesc are o tendinţă de depreciere care este de durată mai mare, iar presiunea pe depreciere vine din deteriorarea balanţei comerciale.

Membrii Guvernului au adoptat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă prin care este modificat Codul Fiscal, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO