Bănci și Asigurări

Atac dur al preşedintelui UNSICAR: AXA şi-a pătat blazonul când a decis să iasă de pe piaţa românească

Atac dur al preşedintelui UNSICAR: AXA şi-a pătat...

Autor: Adrian Dumitrache

27.01.2014, 15:27 1511

"Eu sunt de părere că grupul AXA şi-a pătat blazonul când a decis să iasă de pe piaţa românească, în condiţiile în care situaţia economică actuală a României nu este diferită de cea de acum trei ani. Când a intrat în România, grupul ştia foarte bine cum este piaţa. Deci ori a făcut o socoteală greşită la momentul deciziei de intrare, ori nu a fost dispus să-şi asume o perioadă mai mare de timp până la recuperarea investiţiei, Cred că cel mai mare impact l-a avut în faţa clienţilor, care s-au trezit asiguraţi peste noapte la altă companie fără a fi opţiunea lor. Şi Eureko a ieşit de pe piaţă, dar la AXA este un exemplu mult mai clar, pentru că acum trei ani România avea aceleaşi coordonate macroeconomice", a declarat luni preşedintele asociaţiei naţionale a brokerilor, la un eveniment de specialitate.

În noiembrie 2013, grupul AXA a anunţat că vinde operaţiunile din România către Astra Asigurări, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu. Tranzacţia a presus preluarea a 38.200 de contracte, în vigoare la la finele lunii septembrie 2013, conform asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR).

Grupul francez AXA a intrat pe piaţa românească în anul 2010, când a preluat compania Omniasig Asigurări de Viaţă de la Vienna Insurance Group (VIG). Ulterior, grupul a anunţat investiţii de 10 milioane de euro în dezvoltarea subsidiarei din România.

În primele nouă luni ale anului 2013, veniturile AXA Life Insurance din prime subscrise au atins 23,3 milioane de lei, faţă de 20,6 milioane de lei în urmă cu un an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO