Bănci și Asigurări

Bancpost coboară până la 8,5% pe an dobânda nominală la creditele de consum în lei

Bancpost coboară până la 8,5% pe an dobânda nominală...

Autor: Anelis Baciu

22.05.2013, 21:26 233

Bancpost, o bancă de top zece deţinută de grupul elen Eurobank, a redus dobânda nominală la creditele de nevoi personale în lei până la un minim de 8,5% pe an, în funcţie de istoricul de credit al clientului. Dobânda maximă ajunge la 12,9% pe an. Clienţii trebuie să achite şi un comision lunar de administrare de 0,41%, ceea ce echivalează cu o dobândă anuală de 4,9 puncte procentuale. Astfel, pentru un credit în valoare de 15.000 lei pe o perioadă de 5 ani, cu dobânda variabilă de 9,9% şi un comision de administrare lunar de 0,41%, rata lunară pe care un client o plăteşte este de 381 de lei, iar la finalul perioadei de creditare suma totală de rambursat ajunge la  21.100 de lei. Banca nu percepe comison de analiză a dosarului de credit până la sfârşitul lunii iunie, iar perioada de acordare a liniei de finanţare este cuprinsă între un an şi 5 ani. Valoarea maximă a unui împrumut este de 40.000 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO