Business Internaţional

Motivele pentru care cele mai puternice bănci centrale din lume, Fed şi BCE, nu au direcţii clare pentru dobânzi şi cum euro ar putea ajunge marele pierzător

Economistul şef al băncii centrale europene Philip Lane a dat recent câteva indicii despre reperele la care se uită instituţia pentru a decide ce face cu dobânzile. În primul rând, a făcut el clar, BCE nu se angajează să respecte o anumită direcţie. Aceasta pentru că îşi bazează deciziile pe cele mai recente date din economie şi pe ultimele prognoze. Astfel, banca îşi stabileşte strategia pas cu pas, de la o şedinţa de politică monetară la alta. Este dependentă de noutăţi.

Economistul şef al băncii centrale europene Philip Lane a dat recent câteva indicii despre reperele la care se uită instituţia pentru a decide ce face cu dobânzile. În primul rând, a făcut el clar, BCE nu se angajează să respecte o anumită direcţie. Aceasta pentru că îşi bazează deciziile pe cele mai recente date din economie şi pe ultimele prognoze. Astfel, banca îşi stabileşte strategia pas cu pas, de la o şedinţa de politică monetară la alta. Este dependentă de noutăţi.

Autor: Bogdan Cojocaru

06.05.2024, 21:40 2221

Inflaţia, atât în SUA cât şi în zona euro, este încă prea insistentă pentru a permite băncilor centrale să lase garda jos şi să scadă fără emoţii dobânzile, ieftinind creditarea şi stimulând creşterea economică. Dar motivele sunt diferite şi de aceea şi direcţiile în care o iau Fed şi BCE par diferite. Dacă banca centrală a zonei euro taie prima dobânzile de politică monetară, o victimă colaterală va fi euro, care, spun analiştii, se va deprecia. Cea mai mare parte a comerţului internaţional al statelor est-europene este în euro.

În SUA, marea întrebare este dacă nu cumva dobânda de politică monetară va fi de fapt majorată în loc de a fi redusă, ceva ce în urmă cu doar câteva luni părea de neconceput, după cum arată Deutsche Welle. Preşedintele Rezervei Federale americane Jerome Powell a indicat săptămâna trecută că nu aşa se va întâmpla. Însă inflaţia care se încăpăţânează să stea la cote ridicate aruncă o umbră de îndoială asupra ghidajului sugerat de cel mai puternic şef de bancă centrală din lume.

De la BCE, aşteptările sunt ca prima reducere de dobânzi din ultimii cinci ani să fie efectuată în iunie. Ce va face banca centrală a zonei euro după aceea este doar de domeniul speculaţiei. În Europa, inflaţia a părut că cedează până când cele mai recente date din Germania şi Spania au arătat contrariul. Ţinta de inflaţie a BCE este de puţin sub 2%. În primul trimestru al acestui an, inflaţia de bază, care exlude din calcul preţurile unor componente volatile cum sunt energia şi alimentele, s-a situat la 2,7%.

În SUA, indicatorul a fluc­tuat în ultimele luni între 2% şi 4%. De la 4,1% în decembrie inflaţia a coborât la 3,1% în ianuarie doar pentru a urca din nou în lunile următoare. A atins 3,5% în martie. Încăpăţânarea şi pu­terea de revenire sunt aspecte comune ale inflaţiilor din zona euro şi SUA. Diferenţa principală este că în Europa traiectoria scumpirilor este influenţată de ­preţu­rile energiei, pe când în SUA creşterea cererii pe fondul unei economii surprinzător de rezistente este cea care împinge în sus preţurile. „Situaţia este diferită în SUA, iar economia europeană nu arată aceeaşi forţă de a rămâne la suprafaţă precum cea americană“, spune Francesco Papadia, analist la think tank-ul Bruegel şi fost economist la BCE.

Economistul şef al băncii centrale europe­ne Philip Lane a dat recent câteva indicii despre reperele la care se uită instituţia pentru a decide ce face cu dobânzile. În primul rând, a făcut el clar, BCE nu se angajează să respecte o anumi­tă direcţie. Aceasta pentru că îşi bazează deci­ziile pe cele mai recente date din economie şi pe ultimele prognoze. Astfel, banca îşi stabi­leş­te strategia pas cu pas, de la o şedinţă de poli­ti­că monetară la alta. Este dependentă de noutăţi.

„Anul acesta şi următorul, cu cât mai multe date arată că inflaţia revine la ţintă, cu atât vom fi mai îndreptăţiţi să înlăturăm restricţiile“, a explicat Lane. Este o abordare prudentă după ce BCE a fost prinsă pe picior greşit de valul de inflaţie pornit să măture Europa în paralel cu războiul din Ucraina şi care a erodat standar­dele de trai din regiune. Una din marile frici ale BCE sunt majorările salariale. Misiunea băncii centrale americane este mai dificilă deoarece pe lângă stabilitatea preţurilor, mandatul insti­tuţiei este şi stabilitate pe piaţa muncii.

Iar acolo, diferiţi indicatori spun poveşti diferite, scrie The New York Times. Rezerva Federală şi-a petrecut o mare parte din 2022 şi 2023 concentrându-se strict pe inflaţie. Dar acum, după ce inflaţia a încetinit, oficialii iau în considerare din nou piaţa muncii în deciziile lor, dar într-o perioadă în care este foarte dificil de evaluat exact ce spun datele lunare. Powell, preşedintele Fed, a declarat că modul în care evoluează piaţa muncii în lunile următoare ar putea ajuta instituţia să-şi orienteze dobânzile anul acesta. O slăbire substanţială ar putea încuraja o reducere, a sugerat el.

Pe de altă parte, dacă creşterea numărului locurilor de muncă rămâne rapidă şi inflaţia rămâne lipicioasă, combinaţia ar putea împiedica Fed să scadă ratele dobânzilor în curând. Dar este greu de ghicit care dintre aceste scenarii se poate realiza - şi este de asemenea mai dificil decât de obicei de determinat cât de fierbinte este piaţa muncii în prezent, mai ales în timp real. Companiile au angajat în ritm rapid în ultimele luni.

Acest lucru ar însemna că economia este pe punctul de a se supraîncălzi: angajatorii concurează pentru aceiaşi muncitori, fiind forţaţi să majoreze salariile, ceea ce ar putea duce în cele din urmă la creşterea preţurilor. Dar acest boom al angajărilor este diferit. A apărut ca un val de imigranţi, iar lucrători care vin de pe marginea pieţei muncii au contribuit la creşterea semnificativă a ofertei de solicitanţi. Acest lucru a permis companiilor să angajeze fără a epuiza rezerva de forţă de muncă.

Cu toate acestea, creşterea numărului de lucrători disponibili înseamnă, de asemenea, că o măsură principală pe care economiştii o folosesc pentru a evalua puterea pieţei muncii - câştigurile salariale - nu mai reprezintă un semnal clar. Acest lucru îi face pe economişti să apeleze la alţi indicatori pentru a evalua puterea pieţei muncii şi pentru a prognoza impulsul acesteia. Aceste măsuri transmit mesaje diferite.

Creşterea salariilor este încă foarte puternică după unii indicatori, dar pare să se răcească după alţii. Ofertele de locuri de muncă au scăzut, rata şomajului a crescut recent (în special pentru lucrătorii de culoare) şi aşteptările privind angajările din sondajele de afaceri s-au redus. Rezultatul este o piaţă a muncii care pare puternică, dar exact cât de puternică este greu de ştiut. Este şi mai greu de ghicit cât de mult va rămâne aşa în lunile următoare.

De aceea, traiectoria dobânzilor din SUA este neclară. În zona euro, pe o reducere în iunie pariază toată lumea. Aceasta ar însemna că BCE o ia înaintea Fed, iar pentru pieţe o astfel de decizie are o mare semnificaţie. „Problema cu tăierea dobânzilor chiar acum este că BCE ia ca pe ceva dat puterea euro“, explică pentru CNBC Daniel Lacalle, economist şef la Tressis Gestion. „Iar dacă BCE începe să taie ratele înainte de Fed, practic dă lumii semnalul că euro trebuie depreciat.“