• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
Bănci și Asigurări

Creditarea a incetinit, dar numai pentru lei. Apetitul pentru valuta e de nestavilit

Creditarea a incetinit, dar numai pentru lei. Apetitul pentru valuta e de nestavilit
10.02.2005, 00:00 12



Ritmul de crestere al creditului neguvenamental a incetinit anul trecut pana la 38%. Vestea proasta este insa ca scaderea de ritm s-a manifestat numai la imprumuturile in lei, cele in valuta accelerand simtitor.



Soldul creditelor contractate in valuta a crescut pe parcursul anului 2004 cu 56,9% . Exprimata in lei cresterea a fost de numai 51,3%, dinamica fiind atenuata de aprecierea nominala a monedei nationale.



Soldul creditelor in lei a inregistrat in 2004 o crestere nominala de 21,5% (respectiv 11,1% in termeni reali). In aceste conditii, creditul neguvenamental a ajuns la sfrsitul lui decembrie la 418.031 de miliarde de lei (10,5 miliarde de euro). Ritmul real de crestere, exprimat in lei, a fost astfel de 26,3%.



Creditele in valuta au depasit ca pondere 60% din soldul finantarilor neguvernamentale acordate de banci.



In volum absolut, volumul de credite raportate la finele anului trecut a marcat o crestere cu 115.152 miliarde lei, comparativ cu majorarea de 124.152 miliarde lei din 2003.



Banca centrala si-a atins, astfel, obiectivul anuntat la inceputul anului trecut, respectiv controlul asupra ascensiunii imprumuturilor pentru firme si populatie la cel mult 30% in termeni reali.



Creditul neguvernamental a crescut numai in luna decembrie cu 4,8% (4,2% in termeni reali), pe fondul expansiunii cu 1,5% a componentei in lei si al majorarii cu 7,1% a celei in valuta (exprimat in euro, creditul in valuta a crescut cu 3,9%).



Potrivit datelor publicate de BNR in buletinul lunar privind comportamentul financiar al populatiei si agentilor economici in profil teritorial, finantarile in moneda nationala au avut o cautare mai mare pentru termenele medii si lungi, unde soldul de la finele anului trecut a depasit cu 32% nivelul din decembrie 2003 si a egalat volumul de imprumuturi pe termen scurt.



Datele bancii centrale indica pentru 2004 un nivel al creditelor ipotecare de 33.339 miliarde lei (850 de milioane euro). Ponderea majoritara, de aproape 90%, este detinuta de imprumuturile ipotecare in valuta, cu un total de 29.744 miliarde lei.



Moneda nationala detine suprematia la nivelul finantarilor pentru consum. Imprumuturile acordate persoanelor fizice, in afara celor ipotecare, totalizeaza 78.661 miliarde lei (2 miliarde euro), din care 70% sant denominate in lei.





Leul a fost mai apreciat la economisire



Depzitele populatiei constituite in lei au inregistrat pe parcursul anului trecut o crestere de 36,2%, ajungand la 135.599 de miliarde de lei (3,4 miliarde de euro). In acest interval, depunerile in valuta au cresuct cu numai 13,6%, ajungand la 98.023 de miliarde de lei (2,4 miliarde de euro).



Agentii economici au preferat insa plasamentele in valuta. Depunerile in valuta ale agentilor economici au inregistrat o crestere anuala de 71,2%, pana la 127.665 de miliarde de lei (3,2 miliarde de euro). In acest timp, depozitele in lei au marcat o crestere de numai 58,3%, pana la un volum total de 121.502 miliarde de lei (3 miliarde de euro).



Reorientarea spre valuta a devenit evidenta in luna decembrie, dupa ce in lunile anterioare atat populatia cat sI agentii economici preferasera depozitele in lei, in conditiile obtinerii unor dobanzi superioare. Astfel, in ultima luna a anului trecut, depunerile in valuta ale populatiei au inregistrat un ritm de crestere de 6,6%, aproape dublu comparativ cu cel al economiilor in lei. Ritmul de crestere a fost insa favorizat sI de baza de comparatie mai mica. In cazul agentilor economici, depunerile in valuta au crescut in decembrie cu 44,1%, fata de ritm de numai 15% inregistrat la depozitele in lei, in conditiile unor baze de comparatie apropiate. Reorientarea a avut loc in contextul in care dobanzile la lei s-au inscris pe o traiectorie descendenta, care a devenit mai vizibila in ultimele luni. liviu.chiru@zf.ro

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8922
Diferență: 0,131
Ieri: 4.8858
Azi: 4.4928
Diferență: 0,279
Ieri: 4.4803
Azi: 5.5612
Diferență: 0,1657
Ieri: 5.5520
Azi: 4.8793
Diferență: 0,0123
Ieri: 4.8787