Bănci și Asigurări

Cum a ajuns Constantin Toma cel mai puternic om din asigurari

Cum a ajuns Constantin Toma cel mai puternic om din asigurari
26.07.2007, 18:53 468

Constantin Toma, directorul Omniasig, devine prin achizitia Asirom de catre Vienna Insurance Group, anuntata marti cel mai puternic manager de pe piata asigurarilor din Romania.
Ambitia austriecilor de la Vienna Insurance de a deveni numarul unu si-a gasit omul. Constantin Toma, 46 de ani, a fost cel mai agresiv manager din industria asigurarilor dupa 1990, Omniasig cumparand succesiv trei companii de asigurari si preluand portofoliul altor catorva societati mai mici aflate in lichidare in ultimii 3-4 ani. Toma a fost primul manager din asigurari (si probabil din toata economia) care a initiat o oferta publica ostila pe bursa (in 1999, pentru achizitia Agras). Industria asigurarilor este o lume destul de inchisa, unde nu se patrunde usor, iar specialistii se formeaza foarte greu si devin foarte pretuiti dupa 7-10 de ani de experienta.
Fost director la Romavia, Toma era un outsider al lumii "vechi" a asigurarilor, formata din fostii angajati ai ADAS, care au dominat piata asigurarilor multi ani dupa 1989. ADAS, compania care detinea monopolul in asigurari inainte de 1989, s-a spart in 1990 in Asirom, Astra (controlata acum de austriecii de la Uniqa si omul de afaceri Dan Adamescu) si o companie mai mica, Carom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO