De ce Polonia şi Ungaria se finanţează de la populaţie, iar România nu?

După patru ani de criză marcaţi de mai multe episoade în care s-a aflat la mâna băncilor, Ministerul Finanţelor continuă să stea cu spatele la soluţia folosită cu succes de multe state - şi occidentale, şi de prin vecini: atragerea de resurse de la populaţie ca o formă de finanţare stabilă şi mai uşor de mobilizat în momente delicate - desigur, în măsura în care administraţia este credibilă.

Polonia foloseşte cea mai mare ban­că rămasă sub controlul statului pentru distribuţie şi vinde populaţiei bonduri chiar şi pe zece ani, cu valoarea nominală de 100 de zloţi (circa 100 de lei).

Cehia a reluat vânzarea bondurilor de retail în noiembrie 2011, iar achiziţiile au trecut deja de 5% din portofoliul de obligaţiuni pe termen mediu şi lung denominat în coroane, Ungaria vrea ca investiţiile populaţiei să urce la 10% din datoria publică, oferind inclusiv titluri în euro, în timp ce Slovacia evaluează va­riante de distribuţie, una dintre op­ţiuni fiind oficiile poştale. Nu numai că statul român nu ia în calcul populaţia drept o categorie de investitori care poate juca un rol important, ci chiar a stabilit o barieră pentru persoanele fizice prin fixarea valorii nominale a unui titlu emis de Trezorerie la 10.000 de lei.

Pe de altă parte, investiţia directă în titluri de stat este scutită de impozit, în timp ce plasamentele realizate prin intermediul fondurilor de investiţii sunt supuse taxării. Aşa se face că achiziţiile de titluri de stat sunt rezervate unui grup restrâns de persoane fizice - de obicei clienţi de private banking ai băn­cilor care îşi permit să facă investiţii de la 10.000 de lei în sus şi sunt răsplătiţi cu scutirea de impozit. "Dacă ar fi emise ti­tluri de stat pentru populaţie, oamenii ar avea un mod direct de a penaliza statul. Atunci când statul face risipă, când creşte cheltuielile, urcă inflaţia - ceea ce erodează randamentele, populaţia vinde titlurile, iar preţul acestora scade. Relaţia dintre ce­tă­ţeni şi stat ar fi mai directă şi mai acti­vă decât acum când ce­tă­ţenii penalizea­ză politicienii doar din patru în patru ani, la alegeri", comentează analistul Florin Cîţu.

România se bucură că are ocazia să redevină un mare importator de capital străin odată cu întoarcerea investitorilor nerezidenţi pe piaţa locală a titlurilor de stat, iar administraţia nu schiţează niciun gest de încurajare a economisirii interne prin care să mai reducă din vulnerabilitatea faţă de schimbările de sentiment ale străinilor.

Ministerul Finanţelor păs­trează titlurile de stat în lei numai pentru investitori persoane fizice cu dare de mână, de teamă să nu deranjeze băncile, care ar putea vedea o parte din depozite migrând spre o alternativă de plasament cu risc suveran şi aducătoare de câştiguri neimpozabile.

Administratorii datoriei publice uită uşor momentele în care era nevoie de intervenţia expresă a BNR pentru a convinge băncile să cumpere obligaţiuni de stat în euro sau în lei la preţuri rezonabile şi se cantonează în argumente puerile precum dificultăţile şi costurile legate de distribuţia titlurilor de stat pentru populaţie.

Omologii din Polonia au găsit o soluţie apelând la PKO Bank, cea mai mare instituţie de credit de pe piaţă care a şi rămas sub controlul statului, însă CEC Bank nu este considerată o variantă la fel de bună. Ungaria foloseşte şi oficiile poştale, iar Slovacia se gândeşte la o soluţie similară.

Managerii Trezoreriei statului au tot vorbit despre nevoia lărgirii bazei de investitori, însă nu sunt luaţi în calcul decât străinii. O eventuală reducere a valorii nominale a unui titlu de stat de la nivelul actual de 10.000 de lei - care ar extinde plaja potenţialilor cum­părători - a fost invocată doar cu jumătate de gură la nivelul Ministerului Finanţelor, care chiar nu vrea să se bată cu băncile pe banii românilor, atâţia câţi mai sunt.

Şi totuşi vânzarea de titluri de stat către populaţie, chiar sub denumirea specială de obligaţiuni pentru economisire, este considerată un succes în ţări precum Cehia, Polonia sau Ungaria, ofertele de retail acoperind o paletă largă de maturităţi şi asigurând inclusiv protecţie contra inflaţiei prin acordarea de dobânzi indexate.

Cătălina Molnar, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, crede că ar trebui mai întâi evaluate costurile de administrare ale unui astfel de proiect pentru a se determina eficienţa acestuia. "Din punctul de vedere al mărimii unei astfel de pieţe, s-ar putea ca şi costurile de punere în aplicare şi menţinere să fie prea mari pentru câtă valoare adăugată s-ar aduce. Dacă ne gândim la concurenţa cu depozitele bancare, apetitul mai mare pentru titluri de stat ar fi generat de garanţia principalului (peste 100.000 euro, sumă maximă garantată pentru depozitele bancare), plus neimpozitarea veniturilor din dobânzi. Însă în acest moment persoanele care îşi pun problema garanţiei averii au deja acces la piaţa titlurilor de stat prin serviciile de private banking", spune Molnar. O parte din obligaţiunile de stat în lei sunt disponibile la cumpărare şi pe bursă, însă tranzacţiile sunt slabe.

Sigur că poate fi invocată imediat slaba cultură financiară a românilor, însă oricum statul nu s-a remarcat cu vreo contribuţie în domeniu, iar un început ar fi bine-venit oricând. La fel de adevărat este că dobânda oferită populaţiei ar putea fi mai ridicată la un moment dat decât cea disponibilă pe piaţa bancară, însă acesta ar putea fi considerat preţul plătit pentru o sursă de finanţare mult mai puţin volatilă decât cea reprezentată de capitalul străin, care tocmai a demonstrat cât de repede poate ieşi pentru ca apoi să revină şi cine ştie când să plece iar.

În urmă cu un an străinii deţineau 11% din titlurile de stat în lei, iar astă-toamnă după criza politică ponderea acestor plasamente se prăbuşise spre 5%, ieşirile de capital punând imediat presiune asupra leului.

Ţările din regiune care vând titluri de stat populaţiei nu au simţit nevoia până acum să organizeze pieţe secundare pentru aceste instrumente, datorită interesului cumpărătorilor de a păstra investiţiile chiar pe perioade de câţiva ani. Totuşi, trezoreriile naţionale oferă varianta răscumpărării în avans.

De asemenea, ministerele de finanţe din ţările respective nu ezită să încurajeze astfel creşterea interesului populaţiei vizavi de administrarea datoriei publice, de costurile finanţării statului şi - la o adică - manifestarea solidarităţii pentru susţinerea bugetului naţional în momente dificile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels