Bănci și Asigurări

Deutsche Bank: Problemele economiei romanesti trag in jos pretul Erste

Deutsche Bank: Problemele economiei romanesti trag in jos pretul Erste

Andreas Treichl, seful Erste, considera ca viziunea analistilor privind economia romaneasca este pesimista

11.01.2008, 17:58 23

Analistii Deutsche Bank au redus pretul-tinta pentru actiunile Erste Bank la 50 de euro, de la 62,5 euro, cat stabilisera anterior, ca urmare a deteriorarii perspectivelor pentru economia romaneasca.
Austriecii au intrat in 2005 pe piata locala, prin achizitia celei mai mari banci din sistem, BCR.
"Erste Bank depinde puternic de Romania, in conditiile in care 28% din veniturile grupului si aproape jumatate din cresterea acestora in 2009 vor veni de pe aceasta piata, potrivit estimarilor noastre. Avand in vedere ca suntem mai reticenti privind evolutia Romaniei, am majorat costul capitalului si am redus potentialul de crestere sustenabila pentru BCR", afirma analistii Deutsche Bank.
Germanii isi mentin insa recomandarea "pastreaza" pentru actiunile Erste Bank.
De altfel, mai multi analisti si-au ajustat in ultima parte a anului trecut previziunile privind evolutia titlurilor grupului austriac, invocand deteriorarea situatiei de pe piata romaneasca. Andreas Treichl, seful Erste, a aratat insa in decembrie ca viziunea analistilor privind economia romaneasca este pesimista si orientata doar pe termen scurt.
La inceputul lunii, banca de investitii Keefe, Bruyette& Woods a avansat o tinta de pret de 54 de euro pentru urmatoarele 12 luni si si-a ajustat calificativul pentru actiunile Erste, apreciind ca acestea nu mai au potential sa evolueze mai bine decat piata in ansamblu si se vor misca in acord cu tendinta generala.
La momentul intocmirii raportului Deutsche Bank, titlurile Erste, care sunt listate la Bursa de la Viena, se tranzactionau la 44,97 euro. In sedinta de astazi actiunile grupului austriac au continuat sa piarda teren, coborand spre 41 de euro, in conditiile in care intreaga piata a inregistrat scaderi.
In aceste conditii, capitalizarea Erste a coborat spre 13,1 miliarde de euro, fata de 18,6 miliarde, cat era in octombrie trecut.
La sfarsitul lui 2006 Erste le-a oferit salariatilor BCR posibilitatea sa-si schimbe actiunile detinute in titluri ale grupului austriac, la un raport de sase la unu, corespunzator unui pret de 45,9 euro pentru o actiune Erste.
De la sfarsitul lui decembrie 2007 salariatii BCR care au ales aceasta varianta pot tranzactiona actiunile Erste detinute odata cu expirarea perioadei de blocaj. In lunile urmatoare este asteptata listarea actiunilor grupului austriac pe BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO