• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Bănci și Asigurări

Dominic Bruynseels, preşedinte executiv First Bank: Obiectivul nostru principal nu este cota de piaţă, ci profitabilitatea şi o rentabilitate bună a capitalului. „Cea mai importantă misiune a unui CEO de companie controlată de un fond de investiţii este de a maximiza valoarea afacerii"

Dominic Bruynseels, preşedinte executiv First Bank: Obiectivul nostru principal nu este cota de piaţă, ci profitabilitatea şi o rentabilitate bună a capitalului. „Cea mai importantă misiune a unui CEO de companie controlată de un fond de investiţii este de a maximiza valoarea afacerii"

Dominic Bruynseels, First Bank Planurile noastre pentru viitor se concentrează pe creştere şi pe plusvaloare. După finalizarea procesului de achiziţie a Bank Leumi România, vom avea o cotă de piaţă de 1,8%, iar intenţia noastră este să depăşim acest nivel pe segmentele de care suntem interesaţi. În anul 2019, ne vom concentra pe creşterea volumului de surse atrase, pe extinderea portofoliului de clienţi affluent şi pe integrarea Leumi.

Autor: Claudia Medrega

02.05.2019, 15:40 241

„Cea mai importantă misiune a unui CEO de companie controlată de un fond de investiţii este de a maximiza valoarea afacerii. Cred că nimeni nu se aşteaptă la mai puţin din partea unei companii cu acţionariat american“.

Planurile pentru viitor ale First Bank se concentrează asupra creşterii, iar cu­vân­tul-cheie pe termen scurt şi mediu este „investiţia“, banca având suportul acţionarului majoritar J.C. Flowers pentru o nouă achiziţie, dacă apare o oportunitate relevantă, însă modelul de business este foarte flexibil, orientat mai mult asupra profitabilităţii decât asupra cotei de piaţă, susţine Dominic Bruynseels, preşedinte executiv al First Bank.

„Nu urmărim în mod special o anumită cotă de piaţă; nu este obiectivul nostru principal. Ne interesează mai mult profitabilitatea şi o rentabilitate bună a capitalului (ROE). Modelul nostru de afaceri este unul foarte flexibil, axat pe eficienţă şi rezultate. Cred că nimeni nu se aşteaptă la mai puţin din partea unei companii cu acţionariat american. Nu excludem nicio opţiune de dezvoltare a afacerii noastre dacă costurile sunt corecte. Cea mai importantă dintre misiunile mele ca CEO al unei companii deţinute de un fond de investiţii este de a duce businessul la potenţialul său maxim de dezvoltare“, a declarat pentru ZF Dominic Bruynseels în primul interviu acordat de la preluarea conducerii First Bank.

Britanicul Dominic Bruynseels are o carieră bancară de aproximativ trei decenii şi a fost CEO al BCR în perioada 2008 - 2012, iar de anul trecut asigură conducerea executivă a First Bank (fosta Piraeus Bank), controlată de fondul american de in­vestiţii J.C. Flowers, anun­ţând încă de la pre­lua­rea mandatului in­ten­ţia de a face „ban­king în stil american“ şi de a dinamiza piaţa.

Un pas în direc­ţia extinderii pre­zenţei ame­ricanilor pe piaţa bancară lo­ca­lă a fost făcut re­cent, First Bank sem­­nând un acord pen­­tru achi­ziţia sub­si­dia­rei din Româ­nia a Leumi Bank, după ce în­ţelegerea israelie­nilor de la Leumi cu fon­dul britanic de investiţii Argo a picat.

După achiziţia Piraeus Bank şi Leumi Bank, fondul american de investiţii J.C. Flowers ar ajunge la o cotă de piaţă după active de circa 1,8% pe piaţa bancară locală, apropiindu-se de liga celor mai mari 10 bănci de pe piaţa românească.

Despre o posibilă plasare a First Bank pe locurile 11/12 în topul băncilor locale, Dominic Bruynseels susţine că speră ca banca să se claseze „mai bine de atât în viitorul apropiat“.

J.C. Flowers a intrat şi în cursa pentru achiziţia Băncii Româneşti (cu capital grecesc), care are o cotă de piaţă de circa 1,5%.

„Nu avem nicio reţinere în a recunoaşte că suntem interesaţi să achiziţionăm Banca Româ­neas­că. Dacă o vom cumpăra sau nu, depinde de mulţi factori. Dacă apare o oportu­nitate relevantă, este foarte probabil să cumpărăm o nouă bancă. Şi avem întreg suportul investi­torului nostru pentru o asemenea operaţiune. În ceea ce priveşte Leumi Bank România, aşteptăm aprobările finale pentru a merge mai departe cu fuziunea celor două companii. În prezent, lucrăm la finalizarea planurilor astfel încât primii paşi spre integrare vor fi făcuţi cel mai probabil până la finalul acestui an.“

Finalizarea tranzacţiei de preluare a Leumi Bank de către First Bank este condiţionată de primi­rea aprobărilor de la BNR şi de la Consiliul Concurenţei.

Despre consolidarea sectorului bancar din România, Dominic Bruynseels spune că este „inevitabilă şi necesară“.

„Cel mai probabil, unii dintre actorii mai mici de pe piaţă vor fi preluaţi de băncile mai mari, cu un apetit pentru extindere. Este o tendinţă pozitivă pentru piaţa bancară locală, care se va maturiza şi mai mult.“

În cadrul First Bank se desfăşoară un proces de „transformare profundă“, pe lângă căutarea unor noi oportunităţi de extindere.

„Matricea noastră de succes cuprinde o serie întreagă de acţiuni care ţintesc creşterea şi deciziile sunt întotdeauna raportate la obiective şi rezultate. În acest moment se află în desfăşurare un proces de transformare profund la nivelul organizaţiei, timp în care rămânem deschişi oportunităţilor de extindere. Suntem competitivi şi, chiar în această perioadă, punem bazele unei noi organizaţii, mai apropiată de stilul de lucru antreprenorial, mai agilă“.

Şeful First Bank susţine că pe termen scurt şi mediu cuvântul-cheie pentru banca pe care o conducere este „investiţie“.

„Investim în digitalizare, în reajustarea proceselor şi a sistemelor interne astfel încât să devenim mai buni şi mai eficienţi în deservirea clienţilor. Investim, de asemenea, în dezvoltarea unor noi soluţii de servicii bancare online şi ne mobilizăm pentru a asigura capitalul necesar în cazul în care decidem să facem o altă achiziţie. Planurile noastre pentru viitor se concentrează pe creştere şi pe plus valoare. După finalizarea procesului de achiziţie a Bank Leumi România, vom avea o cotă de piaţă de 1,8%, iar intenţia noastră este să depăşim acest nivel pe segmentele de care suntem interesaţi. În anul 2019, ne vom concentra pe creşterea volumului de surse atrase, pe extinderea portofoliului de clienţi affluent şi pe integrarea Leumi“.

Despre evoluţia First Bank până acum, Bruynseels spune că, în mai puţin de un an au fost făcuţi paşi importanţi pentru a asigura un viitor solid pentru bancăaici, iar operaţiunile sunt pe un trend ascendent, creditele înregistrând o creştere de 6% la sfârşitul lunii martie 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, în timp ce depozitele atrase au avansat cu 18% în aceeaşi perioadă. Iar dacă nu apar evenimente neprevăzute, 2019 va fi un an profitabil pentru First Bank, după cum apreciază Bruynseels.

Americanii de la J.C. Flowers au anunţat investiţii în digitalizare de 7,5 mil. euro la First Bank, dar şi un plan de restructurare prin închiderea unor sucursale şi disponibilizări. Concret, First Bank, care avea în anii trecuţi o cotă de piaţă după active de 1,5% şi ocupa locul 13 în topul bancar local, intenţionează să închidă sau să comaseze 40 de sucursale şi să concedieze 379 de angajaţi. Reţeaua teritorială a băncii este formată din 100 de unităţi bancare şi 1.300 de angajaţi.

„Tehnologiile digitale şi procesele de restructurare vin, de obicei, împreună. Amintiţi-vă de impactul industrializării“. Îndrăznesc să spun că cele două salturi tehnologice din istoria noastră sunt foarte similare. Tendinţa actuală pe piaţa europeană este dispariţia treptată a sucursalelor fizice sub presiunea noilor tehnologii şi a comportamentelor digitale adoptate de clienţii băncilor. Procesul nostru de transformare evoluează conform planurilor şi lucrăm la îmbunătăţirea platformei noastre de mobile şi internet banking, precum şi la alte soluţii bazate pe tehnologie, în paralel cu derularea acestui proces“.

Fondul american de investiţii J.C. Flowers a reuşit să intre anul trecut pe piaţa românească prin achiziţia Piraeus Bank, la a doua încercare, banca fiind redenumită First Bank. Iar ulterior J.C. Flowers a intrat şi în cursa pentru Leumi şi pentru Banca Românească. În spatele fondului american, cu birouri la New York şi la Londra, se află J. Christopher Flowers, un matematician care a ajuns miliardar prin câteva tranzacţii inteligente, în special în sectorul bancar. First Bank a anunţat că vrea să-şi majoreze cota de piaţă atât organic, cât şi prin posibile achiziţii, conform strategiei aprobate.

În achiziţia băncii româneşti cu capital elen Piraues Bank, J.C. Flowers s-a asociat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) - cel mai mare investitor instituţional străin din România – şi cu managementul băncii de la Bucureşti. J.C. Flowers a preluat 76% din acţiunile Piraeus, BERD deţine 19%, iar restul a fost preluat de managementul de la Bucureşti al băncii.

 

Dominic Bruynseels, preşedinte executiv al First Bank.

Nu avem nicio reţinere în a recunoaşte că suntem interesaţi să achiziţionăm Banca Românească. Dacă o vom cumpăra sau nu, depinde de mulţi factori. Dacă apare o oportunitate relevantă, este foarte probabil să cumpărăm o nouă bancă. Şi avem întreg suportul investitorului nostru pentru o asemenea operaţiune. În ceea ce priveşte Leumi Bank România, aştăptăm aprobările finale pentru merge mai departe cu fuziunea celor două companii. În prezent, lucrăm la finalizarea planurilor astfel încât primii paşi spre integrare vor fi făcuţi cel mai probabil până la finalul acestui an. În 2019 ne vom concentra pe cresterea volumului de surse atrase, pe extinderea portofoliului de clienti affluent si pe integrarea Leumi“.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: