Bănci și Asigurări

Entuziasmul pentru credite imobiliare e prea mare, crede un bancher

15.04.2003, 00:00 13

Entuziasmului de care dau dovada bancile in acordarea de credite pentru cumpararea sau constructia de locuinte este mult prea mare, iar "lupta", cu orice pret, care se da pentru un client in plus nu este chiar benefica, considera Benesh Avital, presedintele Eurombank.
Benesh Avital este unul dintre parintii creditului imobliar din Israel, el fiind de fapt si printre promotorii acestui tip de finantare in Romania - in 1998-1999 odata cu infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL). El a fost in Israel si presedintele uneia dintre cele mai cunoscute banci ipotecare.
"Vorbesc din experinta. Este un entuziasm prea mare pentru creditele imobliare, este o lupta prea acerba pentru a acorda conditii cat mai flexibile si asta nu poate decat sa se intoarca in riscul de sistem", considera Benesh.
El spune ca bancile ar trebui sa fie foarte atente si sa ia in considerate toate riscurile pe care le implica un astfel de credit. "Nu trebuie pierdute din vedere aspecte cum ar fi dobanda - care cel putin acum nu are cum sa fie promovata ca a fi fixa, moneda in care va fi acordat creditul, dar si unde sunt facute asigurarile sau cu se se garanteaza exact un credit".
Benesh spune ca din experinta pe care o are nu crede ca in conditiile actuale - oamenii au aceeasi bani ca si acum cativa ani pentru ca veniturile nu au crescut vizibil - este bine ca o banca sa acorde credit mai mult de 50% din valoarea totala a casei, de exemplu .
Incepand de anul trecut tot mai multe banci au inceput sa speculeze cererea mare de credite pentru cumpararea sau constructia de locuinte venita in special din partea persoanlor fizice.
Chiar daca studiile in domeniu arata ca potentialul pietei romanesti a creditului imobiliar este in jur de 10 miliarde de dolari, Benesh spune ca  suma este mult prea mare. "Una este sa vrei si alta sa si poti. Nu spune nimeni ca nu ar exista cerere in valoare de mai multe miliarde de dolari, dar surse de unde? Este cert ca nu ai surse pentru a sustine o finantare de peste 10 miliarde de dolari asa cum se tot vehiculeaza. Sa nu uitam ca acum de abia toate activele bancare din Romania se ridica la putin peste 10 miliarde de dolari.In plus, piata ar avea nevoie dar nu sunt bani. , spune oficialul Eurombank. El  considera ca sunt putine bancile care au acum acces la finantari pe termen lung si care sa-si permiti la randul lor sa dea imprumuturi pe termene lungi, de peste 10 ani. "Din acest motiv noi (n.r.-Eurombank) nici nu intram pe aceasta piata. Nu avem surse pe termen lung. Nici sa ne blocam capitalul social in astfel de finantari nu credem ca este o solutie buna".
Pana la sfarsitul anului trecut volumul total al creditelor acordate de bancile romanesti  pentru constructia si cumpararea de locuinte s-a ridicat la 150-200 milioane de dolari, dar probabil ca in prima parte a acestui an ritmul de crestere s-a accentuat. oana.nuta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24