Bănci și Asigurări

Fondurile de pensii private şi-au crescut activele cu 30% la 9 luni, atingând 5,5 miliarde euro

Fondurile de pensii private şi-au crescut activele cu...

Autor: Raluca Ghinea

17.11.2015, 11:38 483

Faţă de sfârşitul anului trecut, activele s-au majorat cu 20,35%. Ponderea acestora în PIB era de 3,03% în decembrie 2014.

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) aveau active de 23,07 miliarde lei (5,22 mld. euro), cu 29,8% în urcare faţă de primele trei trimestre ale anului trecut, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

La finele lunii septembrie erau înregistraţi 6,46 milioane de participanţi în sistemul pensiilor administrate privat, cu 4,13% mai mulţi faţă de septembrie 2014 şi cu 2,65% peste nivelul din decembrie anul trecut.

Contribuţia medie la nivelul participanţilor cu contribuţii în septembrie a fost de 110,29 lei, în creştere cu 22,75% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea medie a unui cont aferent Pilonului II pentru cei 3,19 milioane participanţi care au avut contribuţii lunare (în perioada mai 2008 - septembrie 2015) a fost de 5.300 lei (circa 1.200 euro), cu un avans anual de 27%.

Peste două milioane de participanţi aveau în cont sume mai mici de 5.000 lei, iar aproximativ 700.000 de persoane aveau în cont între 5.000 şi 10.000 de lei, în timp ce aproape 400.000 de persoane înregistrau peste 10.000 de lei.

Sumele plasate în toate categoriile de instrumente financiare au înregistrat creşteri cuprinse între circa 4% şi 67%, iar în unele cazuri, precum cel al obligaţiunilor municipale, sumele au fost de cinci ori mai mari, în condiţiile în care activele totale au crescut cu 29,81%.

Din punct de vedere al alocării resurselor financiare pe diferite clase de active, ponderile în total active ale obligaţiunilor municipale, obligaţiunilor organismelor străine neguvernamentale au înregistrat creşteri, pe când celelalte clase de active au înregistrat scăderi.

Activele nete ale fondurilor de pensii facultative au ajuns la 1,19 miliarde lei (0,27 miliarde euro), cu 21,39% peste nivelul din septembrie anul trecut şi în creştere cu 13,97% faţă de decembrie.

La 30 septembrie erau înregistraţi 373.437 de participanţi în sistemul pensiilor facultative, în urcare cu 10,99% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 7,79% comparativ cu decembrie 2014.

Totodată, valoarea medie a unui cont aferent Pilonului III pentru cei 373.437 de participanţi a fost de 3.173 lei (718 de euro), cu un avans anual de circa 9%.

Sumele plasate în depozite bancare şi fonduri de mărfuri şi metale preţioase au înregistrat scăderi faţă de septembrie anul trecut. Restul claselor de active au înregistrat creşteri cuprinse între circa 14% şi 29%, în cazul titlurilor de participare şi private equity avansul a fost de trei ori faţă de septembrie 2014, iar în cel al obligaţiunilor municipale de şapte ori, în condiţiile unui avans anual al activelor totale de aproximativ 21,39%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO