Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice bănci americane, extinde operaţiunile din Polonia
Banca americană de investiţii Goldman Sachs intenţionează să-şi majoreze personalul din Polonia cu 50% anul viitor, o decizie ce întăreşte statutul ţării central europene de hub operaţional al celor mai mari bănci la nivel mondial, scrie Financial Times.
Grupul bancar american plănuieşte să angajeze aproximativ 250 de persoane în Varşovia în 2018, a anunţat Brent Watson, director al diviziei poloneze a băncii.
Decizia urmează anunţului făcut în septembrie de rivala americană JPMorgan privind crearea a circa 3.000 de noi locuri de muncă în capitala poloneză. În prezent, Goldman are 525 de angajaţi în Polonia, iar Watson a declarat că se aşteaptă ca numărul acestora să ajungă la 750-800 în 2018.