Bănci și Asigurări

Guvernul PNL vrea să aprobe ordonanţa de urgenţă prin care clienţii băncilor de economisire-creditare sunt exoneraţi de la rambursarea primelor primite de la stat, care în unele cazuri au fost considerate de Curtea de Conturi ca fiind ilegal obţinute

Guvernul PNL vrea să aprobe ordonanţa de urgenţă prin care clienţii băncilor de economisire-creditare sunt exoneraţi de la rambursarea primelor primite de la stat, care în unele cazuri au fost considerate de Curtea de Conturi ca fiind ilegal obţinute

Autor: Răzvan Botea

04.02.2020, 21:19 1407

Guvernul PNL a luat în discuţie ordonanţa de urgenţă privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire-creditare din domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând prima de stat şi accesoriile aferente în urma pierderii procesului celor două bănci (BCR Banca pentru locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe) cu Curtea de Conturi.

Proiectul de ordonanţă este introdus de către ministrul dezvoltării Ion Ştefan.

„De acord cu acest proiect. Aici este vorba de programul de economisire-creditare care a fost introdus de cele două bănci şi pentru care Curtea de Conturi a considerat că nu este corect din punct de vedere legal şi, practic, câteva sute de mii de români trebuie să înapoieze banii de care au beneficiat în cadrul programului respectiv”, a spus premierul Ludovic Orban, în şedinţa de guvern de marţi, 4 februarie.

„Peste 700.000 de români au avut încredere în acest acest contract cu băncile respective şi astăzi, prin decizia Curţii de Conturi, ar fi nevoiţi să ramburseze aceşti bani, când vorbim de o sumă de peste 1.000 de euro ( per client, per contract – n. red.)”, a spus ministrul Ion Ştefan.

În 2006 a început proiectul de economisire-creditare din România bazat pe un model din Austria şi Germania, conform căruia dacă un român economiseşte o anumită sumă de bani pe o anumit perioadă - 5 ani - statul îi acordă o primă de maxim 250 de euro pe an la o economisire de cel puţin 1.000 de euro.

După 5 ani, clientul putea să îşi ia banii şi prima, dar legea nu prevedea extrem clar că aceşti bani trebuiau folosiţi pentru îmbunătăţirea situaţiei locative. În timp, după cei 5 ani, clienţii băncilor îşi retrăgeau banii şi îi foloseau după bunul plac.

Acum câţiva ani, Curtea de Conturi a dat în judecată cele două bănci, susţinând că au vândut, pe de-o parte, acest produs minorilor şi oamenilor în vârstă, ceea ce ar fi reprezentat o problemă şi în al doilea rând nu au urmărit ce fac clienţii cu sumele economisite şi cu primele plătite de stat.

Deşi în primă instanţă băncile au câştigat, la Curtea de Apel băncile au pierdut, fiind obligate să ramburseze  sumele de bani primite de la stat ca prime, care au fost acordate apoi clienţilor.

În joc sunt peste 350 de milioane de euro.

Băncile ar trebui să se îndrepte acum către clienţi să le ceară banii înapoi, ceea ce ar crea un scandal fără precedent.

Guvernul vrea să exonoreze această rambursare, pentru că nu au nicio vină clienţii, ei cumpărând acest produs de economisire-creditare cu bună-credinţă.

„În regulă, domnule ministru, cunosc cazul, ştiu că există şi un proiect de lege depus şi semnat de toţi liderii grupurilor parlamentare. Din păcate, nu există timpul necesar pentru adoptarea proiectului de lege, pentru că ei trebuie, sunt forţaţi să demareze acţiunile de recuperare, şi asta mi se pare ceva foarte ciudat, adică sunt puse nişte bănci să execute în numele statului nişte cetăţeni. Asta iar este o anomalie, care, după părerea mea, este absolut inacceptabilă. Deci, de acord”, a conchis premierul Ludovic Orban.

 
AFACERI DE LA ZERO