Bănci și Asigurări

Inedit: un bancher spaniol a ajuns şeful BCR Chişinău după ce Caixabank a decis să plece din România

Inedit: un bancher spaniol a ajuns şeful BCR Chişinău...

Autor: Razvan Voican

05.03.2014, 21:01 581
Juan Luis Martin Ortigosa, 44 de ani, fostul director general al sucursalei din România a grupului spaniol Caixabank, a ajuns preşedintele executiv al BCR Chişinău, filiala din Republica Moldova a celei mai mari bănci de pe piaţa locală. Bancherul spaniol a fost „recuperat” de BCR după ce Caixabank s-a hotărât în toamna anului trecut să-şi închidă sucursala dedicată clienţilor corporate. El urmează să implementeze la Chişinău noua strategie a BCR de a orienta subsidiara din Moldova către zona corporate, cu produse specializate – de tranzacţionare, de cash management, de finanţare a proiectelor de infrastructurii. De altfel, preşedinte al consiliului de supraveghere al BCR Chişinău este Sergiu Manea, vicepreşedinte executiv al BCR pe corporate banking şi pieţe de capital. Înainte de a se închide, Caixabank Sucursala România avea o cotă de piaţă după active de 0,1%. Conform unui parteneriat încheiat între grupul spaniol şi Erste Group, BCR a preluat clientela, portofoliul de credite şi angajaţii. De asemenea, la Viena funcţionează un birou spaniol pentru Europa Centrală şi de Est care se ocupă de clienţii Caixabank. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.03.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO