ING Bank intenţionează să continue strategia de dezvoltare organică în perioada următoare, în condiţiile în care există încă motoare de creştere, însă nu exclude nici eventuale achiziţii sau oportunităţi de consolidări, susţine Mihaela Bîtu, deputy CEO, directorul diviziei de commercial banking, la ING Bank.
„Strategia noastră până acum a fost de dezvoltare organică. Şi acesta rămâne scenariul nostru de bază. Preferăm să continuăm această strategie atât timp cât considerăm că avem motoare de creştere. Şi noi deocamdată creştem. Preferăm să ne axăm pe dezvoltarea organică, însă evident ne vom uita în piaţă şi, în măsura în care vor fi oportunităţi care să facă sens pentru noi, să fie un «matching» bun pentru profilul nostru, nu excludem nici eventuale achiziţii sau oportunităţi de consolidare“, a declarat Mihaela Bîtu într-un interviu acordat ZF.
ING Bank, care operează pe piaţa locală ca sucursală a grupului olandez cu acelaşi nume, şi-a crescut cu 50% activele bilanţiere în ultimii cinci ani, iar la finalul anului trecut a ajuns să ocupe locul şapte în sistemul bancar.
Ultimii ani au adus câteva fuziuni şi achiziţii pe piaţa locală, dar există în continuare un număr de bănci care-şi caută cumpărător. Jumătate dintre băncile din sistem au o cotă de piaţă de sub 1%, ceea ce generează de mult timp dezbateri privind nevoia de consolidare a sistemului.
ING a rambursat bailout-ul de 10 mld. euro primit la începutul crizei mondiale, în 2008, de la statul olandez, astfel că are cale liberă pentru potenţiale achiziţii.