Bănci și Asigurări

Liniste pe piata valutara de la Bucuresti

05.06.2003, 00:00 17



Piata valutara de la Bucuresti a avut ieri o sedinta de tranzactionare normala, cu volume moderate. Fluctuatiile cotatiilor leu/euro au mers in pas cu ceea ce s-a intamplat pe pietele externe acolo unde raportul euro/dolar s-a invartit in intervalul 1,1710-1,1740, in crestere in prima parte a zilei.



Primele tranzactii s-au facut la 38.010/38.040 lei/euro, dar imediat in piata au aparut ordine de cumparare si cotatiile s-au dus spre 38.030/38.060 lei/euro, nivel la care piata a stat aproape toata ziua. La inchidere, pe fondul caderii euro pana la un nivel de 1,1710 dolari, ultimele tranzactii pe piata de la Bucuresti s-au facut la 37.795/37.995 lei/euro. "Nu a fost o zi agitata, marea parte a tranzactiilor perfecandu-se in numele clientilor", a comentat un dealer.



Banca Nationala a calculat un curs de schimb de 37.981 lei pentru un euro, respectiv 32.454 lei pentru un dolar.



Pe piata monetara dobanzile au stat intr-un interval destul de strans - 17,5/18,5% - , iar banca centrala nu a fost prezenta pe piata pentru a atrage din surplusul de lichiditati. Dealerii cred ca aceasta decizie are legatura si cu faptul ca Ministerul Finantelor incearca sa atraga astazi 6.000 de miliarde de lei pe o perioada de o luna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24
Cele mai citite ştiri