Bănci și Asigurări

MKB a pus mana pe pachetul de control la Romexterra Bank

12.09.2006, 19:53 33

Banca ungara MKB a atins ieri pragul de 50% plus una din actiunile Romexterra in cadrul ofertei de preluare a bancii romanesti, au declarat pentru ZF surse apropiate procesului.
"Pana acum, pachetul strans la vanzare de catre MKB a atins cota minima prevazuta in oferta de preluare, de 50% plus una din actiunile Romexterra. Din acestea, o pondere importanta o au participatiile persoanelor juridice (companii si organizatii sindicale - n.r.), care concentreaza un pachet de 22% din totalul actiunilor bancii", au spus sursele citate.
Reprezentantii MKB, banca detinuta de grupul german Bayerische LB, urmeaza sa faca in perioada urmatoare un anunt oficial privind succesul inregistrat prin oferta publica la Romexterra. Oficialii MKB si cei ai Romexterra nu au facut niciun comentariu pana la inchiderea editiei.
Banca ungara MKB a lansat in iulie o oferta de preluare a actiunilor Romexterra la un pret de 6 lei pe actiune, cu putin peste dublul valorii nominale, oferta valabila pana pe 23 septembrie. Pentru pachetul majoritar, ungurii vor plati 40 mil. euro. Romexterra este o banca mica, cu o cota de 1% pe piata bancara, si are peste 100.000 de actionari - companii si persoane fizice. In primele cinci luni, banca a raportat un profit brut de 5 mil. euro.
Oferta este intermediata de catre societatea Demera Investments inregistrata in Cipru, care are la dispozitie un cont escrow unde vor fi plasati banii destinati achizitiei actiunilor. Titlurile Romexterra sunt colectate prin societatea de brokeraj IEBA Trust, care se confrunta in prezent cu dificultati financiare, iar Comisia Nationala de Valori Mobiliare i-a interzis sa realizeze unele operatiuni pe piata de capital, dupa scaderea capitalului de supraveghere. Printre cei care au decis sa-si vanda actiunile catre banca ungara MKB se numara Petrom, cu o detinere de 2%, societatea Delta Asigurari sau Federatia Sindicatelor Libere Independente (FSLI) din Petrom, fiecare cu un pachet de circa 10%.
De asemenea, din grupul societatilor controlate de catre sindicalistii din Petrom condusi de Liviu Luca, este convocata pentru data de 15 septembrie Adunarea Generala a Actionarilor Petromservice, ce are pe agenda aprobarea vanzarii participatiei de 0,7% din Romexterra catre MKB.
De asemenea, cele doua distributii de gaze E.ON Gaz Romania (fost Distrigaz Nord) si Distrigaz Sud urmeaza sa convoace AGA pentru a decide vanzarea actiunilor.
Sursele citate mai spun ca Romgaz Medias si Transgaz Medias s-au decis sa nu-si vanda participatiile la Romexterra.
In paralel, grupul financiar olandez PPF Group, controlat de investitori de origine ceha, si-a exprimat interesul printr-o scrisoare adresata reprezentantilor bancii Romexterra privind achizitia de actiuni la un pret minim de 8 lei pe actiune, oferta conditionata de realizarea unui audit rapid in banca. Ultimele informatii indica faptul ca PPF Group este interesat, in prima faza, si de preluarea unei participatii minoritare, fiind deja in discutii pentru preluarea unui pachet de 17% din Romexterra.
"Am incheiat un acord cu PPF Group prin care ne-am exprimat interesul de a le vinde pachetul detinut de grupul de initiativa pe care l-am constituit, adica circa 17% din Romexterra. Noi asteptam sa vedem ce vor face si cei de la MKB, poate ne vor face ulterior o alta oferta, cu un alt pret", spune Iosif Pop, reprezentantul grupului de initiativa, care nu doreste sa vanda la pretul de 6 lei pe actiune, oferit de MKB. Din grupul de initiativa fac parte investitori privati si firme, printre care si Dafora Medias, controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean.
Achizitia Romexterra va trebui avizata in final de catre Banca Nationala a Romaniei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO