Bănci și Asigurări

Moody's se va uita la RoBank

11.02.2003, 00:00 14

Banca comerciala Robank urmeaza sa primeasca in urmatoarele saptamani un calificativ individual de la agentia de rating international Moody's, conducerea bancii motivand solicitarea acestei evaluari prin "nota buna pe care o va da imaginii bancii pe plan international".
"Atentia noastra se va concentra pe atragerea de fonduri pe termen mediu si lung direct de la institutiile internationale pentru ca am ajuns la concluzia ca este o foame de credite pe termen mediu la nivelul firmelor mici si mijlocii. Ori un calificativ din partea unei agentii de rating nu va fi decat un plus", a declarat pentru Ziarul Financiar Gabriela Tudor, vicepresedintele bancii.
Activitatea RoBank a fost orientata inca de la inceput spre segmentul persoanelor juridice, si mai putin catre cel al persoanelor fizice.
Banca a inregistrat, in 2002, un profit brut de 236,14 miliarde de lei (7,05 milioane de dolari), in timp ce valoarea capitalurilor proprii a crescut cu 31,2%. In 2002, activele bancii au crescut cu 32,17%, atingand 3.984,9 miliarde de lei.
Depozitele atrase de la clienti au fost cu 27,11% mai mari decat in 2001, atingand suma de 2.504,5 miliarde lei, in timp ce nivelul creditelor a ajuns la 2.250,3 miliarde de lei.  
Actionarul semnificativ al bancii este grupul Balli, atat prin detinerea directa a unui pachet de actiuni cat si indirect prin Asigurarea Anglo-Romana. Anul acestea se asteapta ca grupul Balii sa preia si pachetul de 17% pe care Asigurarea Anglo-Romana il detine la RoBank. Capitalul social al bancii este de 425 miliarde de lei, iar reteaua teritoriala este formata din 12 sucursale.
RoBank intentioneaza in acest an sa-si creasca profitul net pana la 6 mil. euro si activele bancare la 140 mil. euro, asta dupa ce acesti indicatori au fost in 2002 de 5,7 mil. euro, respectiv 119 mil. euro. Banca se va axa anul acesta pe extinderea retelei de sucursale, pe cresterea expunerii pe creditele acordate persoanelor juridice in special firmelor mici si mijlocii, dar va intra si pe piata cardurilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO