Bănci și Asigurări

Nici acum nu s-au curăţat bilanţurile: BRD Finance, IFN-ul deţinut de BRD-SocGen, vinde un portofoliu de creanţe performante şi neperformante către grupul EOS. Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia

Nici acum nu s-au curăţat bilanţurile: BRD Finance,...

Autor: Cristina Bellu

29.04.2024, 12:49 774

BRD Finance, diviza de credite de consum a BRD România, a patra cea mai mare bancă de pe piaţa locală, va vinde un portofoliu de creanţe către EOS, parte din Grupul Otto, furnizor de servicii de comerţ electronic, retail şi servicii conexe.

Astfel, Grupul EOS, prin intermediul companiilor EOS Credit Funding DAC şi EOS Finance IFN S.A., urmează să preia un portofoliu de creanţe performante şi neperformante de la BRD Finance IFN, potrivit unui anunţ făcut luni de Consiliul Concurenţei.

“În conformitate cu prevederile Legii concurenţei, această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operaţiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”.

EOS Finance IFN S.A. şi EOS Credit Funding DAC fac parte din Grupul EOS, un furnizor internaţional de servicii financiare personalizate. Activitatea principală a companiei este reprezentată de achiziţionarea portofoliilor de creanţe garantate şi negarantate.

Principalele sectoare ţintă sunt sectorul bancar, utilităţi, imobiliare şi comerţ electronic.

BRD Finance este prezent pe piaţa din România din aprilie 2004, timp în care şi-a desfăşurat activitatea de creditare prin credite pentru achiziţii de bunuri, carduri de credit şi credite auto. De-a lungul timpului, strategiile de dezvoltare a companiei au avut la bază parteneriate cu branduri mari precum Carrefour, Dedeman, Brico Depot, Flanco, eMAG, Rombiz, Elvila, Mobexpert, Peugeut, Citroen, Toyota, Hyundai, Fiat, Suzuki, Opel, Dacia, Renault şi Nissan.