NN Asigurări, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor de viaţă, şi-a majorat capitalul cu 4 mil. lei, suma fiind alocată pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Noua majorare se adaugă sumei 70,4 mil. lei care a fost deja alocată din capitalul social pentru administrarea fondurilor de pensii facultative. Astfel, suma alocată pentru administrarea fondurilor de pensii facultative va fi de 74,4 mil. lei.
NN Asigurări are un capital social de 114 mil. lei, iar suma alocată pentru fondurile facultative reprezintă 65% din total. Asigurătorul controlează aproximativ 40% din subscrierile pe segmentul poliţelor de viaţă. Asigurătorul avea la finele trimestrului trei o cotă de piaţă de 49% pe segmentul pensiilor facultative în funcţie de active.
Potrivit celor mai recente date disponibile, în primele nouă luni ale anului 2015 NN Asigurări a raportat un profit de 7 mil. euro, în creştere cu 25% faţă de perioada corespunzătoare din 2014. Asigurătorul şi-a schimbat numele din ING Asigurări în NN Asigurări în aprilie anul trecut fiind al doilea rebranding prin care trece compania. În 1997, când asigurătorul a intrat pe piaţa locală, se numea ING Nederlanden.