Dintre toate ţările din Europa Centrală şi de Est, doar pentru România băncile străine estimează o depreciere a monedei locale faţă de euro din cauza deficitului comercial extern.
Slăbiciunea fundamentală a economiei româneşti – consum fără producţie – este astfel reflectată în cel mai sintetic indicator: deprecierea cursului. Ceea ce se vede în statisticile macro este însă de fapt oglinda de la nivelul economiei micro, adică a evoluţiei întreprinderilor.
Nu trebuie să citeşti avertismentele băncilor internaţionale privind deficitul comercial al României când lanţurile de retail precum Pepco, Jysk, Penny, La Doi Paşi, Profi, Lidl, Kaufland sau Hervis anunţă deschideri de sute de magazine în următorii cinci ani. Iar toate aceste magazine vând în primul rând mărfuri din import.
Pepco, un lanţ polonez de îmbrăcăminte şi bunuri pentru locuinţe cu preţuri mici, vrea să ajungă în cinci ani la 500 de magazine, faţă de 250 în prezent. Jysk, un retailer danez care vinde mobilă şi decoraţiuni interioare, deschide câte 15 magazine pe an, are 75 de magazine în prezent şi vrea 135. Penny Market are 250 de magazine şi vrea să ajungă până la 400 până în 2025.
Toţi aceşti retaileri ţintesc de acum micile oraşe sau chiar comunele mai răsărite. Este adevărat că un astfel de nou magazin deschis are un aer modern şi pe undeva aduce un suflu nou pentru un orăşel sau o comună, aşa cum în 2001, când a venit Carrefour în Bucureşti, era o vânzoleală ca la expoziţie.
Aceste magazine creează de fapt de multe ori singurele noi locuri de muncă, de vânzătoare şi paznici, în multe zone unde investitorii ajung greu. Însă nu există un ritm asemănător de deschideri în toată ţara şi mai ales în mediul semirural - al micilor oraşe - de capacităţi de producţie aferente: de lactate, de procesare de carne, ateliere pentru obiecte de menaj sau mici fabrici de textile şi pielărie, ale căror produse să fie vândute în aceste magazine.
Este spre exemplu de admirat intensitatea cu care în judeţele cu etnici maghiari din România- Covasna, Harghita- sunt promovate micile afaceri locale de orice tip.
În hotelurile din Tuşnad găseşti dulciuri produse într-o comună din apropiere sau articole din piele. Mici berării, mici procesatori de carne cu specific local îşi găsesc de asemenea desfacere în magazine proprii sau în pieţe.
Creşterea rapidă a numărului de magazine din marile lanţuri de retail nu se poate opri. Este limpede că acum este un proces de ocupare a pieţelor disponibile, de ocupare a spaţiului.
Întrebarea este cum poate economia să beneficieze de pe urma extinderii acestor lanţuri de retail care să reverbereze în adâncime în lanţuri de producţie.
La Doi Paşi, spre exemplu, lanţ de magazine de proximitate dezvoltat mai ales în mediul rural de către Metro, are 860 de unităţi astăzi şi a anunţat un plan de extindere la 1.600 de magazine până în 2023. Aceasta înseamnă că în jumătate din cele 3.000 de comune din România va fi un La Doi Paşi până în 2023.
Nu sunt bancomate decât într-un sfert dintre comunele României, conform datelor de la Banca Naţională, însă iată că peste cinci ani va fi un La Doi Paşi în jumătate dintre comune.
Bineînţeles pentru comerţul din comunităţile respective va fi un pas în plus. Măcar şi un comerciant dacă aduce un aer de modernitate în comune din România care nu sunt la drumurile principale, fiind astfel rămase în urmă la mai multe capitole, şi tot e ceva în plus.
Însă, întrebarea este va fi pâinea sau cârnaţii sau brânza din aceste magazine produse pe o rază de 10-20 kilometri în jur?
Aici autoritatea locală ar putea condiţiona autorizaţia pentru extinderea unor astfel de magazine de obligaţia ca măcar jumătate din producţia de bunuri alimentare comercializate să fie produse pe o rază de 20 de kilometri.
Gospodăria ţărănească din România este încă cu spatele la piaţă.
Micii fermieri români sunt ori în faza care duc viţelul, porcul la măcelar în piaţă şi-l vând în viu ori în plasează pe la cunoscuţi. Producătorii de lapte ori îl vând în bidoane de plastic în piaţă ori îl cedează către procesatori.
Procesarea, ambalarea şi vânzarea către mici magazine din zonă sunt activităţi foarte puţin practicate, atât din lipsa capitalului, cât şi din lipsa cunoştinţelor.
Crearea unui ecosistem prin care aceşti retaileri să devină un centru al comunităţii de agrobusiness, unde să găseşti bunătăţile culinare ale satului, ar fi o soluţie pentru adaptarea la piaţă a micilor gospodării. Altfel, pur şi simplu aceste mici magazine la rândul lor va trebui să fie închise peste 5-10 ani pentru că nu mai au cui să mai vândă în spaţii nepopulate.
Nu poţi să ai astăzi câte 5-10 copii într-o clasă într-un sat şi în 5-10 ani să aibă cine să treacă pragul magazinului La Doi Paşi.
Nu poţi să ai comerţ fără şcoli. Nu poţi să ai malluri fără spitale sau campusuri şcolare, aşa cum se întâmplă în Bucureşti. Nu poţi să ai magazine fără să ai şcoli, cabinete medicale, fără să ai un dentist, un bancomat şi cel mai important, fără să ai mici făbricuţe care să ofere posibilităţi de trai celor care ar urma să intre în aceste magazine.
Situaţia este valabilă şi pentru oraşe, unde Lidl-care are 240 de magazine acum mai urmează să deschidă încă 10 magazine în următorii 5 ani, iar Kaufland- care are 100 de magazine acum, vrea să ajungă la 160 de magazine în 2022.
Cum îşi imaginează cineva că poate o ţară să consume, să consume şi doar să consume? Oare planificatorii economiei germane, care a crescut în ultimii 50 de ani exclusiv pe excedent comercial, pe producţie în defavoarea consumului, nu-şi dau seama că spaţii economice din Est, precum cel al României, mai târziu sau mai devreme se vor dezechilibra în această paradigmă a extinderii agresive a lanţurilor de ratail fără contraparte în producţie?
Măcar şi dacă vrei o continuitate pentru afacerea ta în viitor, pentru Penny, Lidl, Kaufland în România, trebuie să gândeşti la nivel macro, să asiguri un echilibru chiar prin capitalul pe care îl direcţionezi, dacă ţara gazdă nu este în stare sau nu ştie să aibă o dezvoltare echilibrată. Capacităţi de retail versus capacităţi de producţie.
Este bine că un mare retailer precum Kaufland pune milioane de euro la bătaie pentru festivaluri muzicale, precum Untold, dar nu era mai bine dacă aceşti bani ar fi fost investiţi în sprijinirea micilor gospodării ţărăneşti cu capital şi cunoştinţe pentru a deveni producători pentru rafturile Kaufland?
Aşa cum vin în Est aceste lanţuri de retail cu magazinele lor într-o extindere necontenită, cu o viteză constantă precum în urmă cu 80 de ani Panzerele germane, aşa ar trebui gândite strategic pe următorii 5-10 ani şi capacităţile de producţie locale.
Este până la urmă economia Uniunii Europene, nu numai a României sau a Germaniei.
