Bănci și Asigurări

OTP isi da sanse reduse la CEC

13.10.2006, 19:29 14

OTP isi pastreaza interesul pentru achizitionarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), dar sansele de castig in cursa de preluare a institutiei de credit sunt reduse, a declarat directorul general adjunct al bancii ungare, Laszlo Wolf, informeaza Reuters.
"Conform calculelor mele, sansele noastre de reusita nu sunt foarte mari si, potrivit informatiilor pe care le-am primit, pretul pe care l-am propus in runda anterioara de oferte a fost mai scazut", a declarat Wolf.
OTP participa, alaturi de National Bank of Greece, la privatizarea CEC, cele doua banci fiind singurele selectate in ultima etapa, a ofertelor imbunatatite.
Surse bancare au declarat ca la depunerea ofertelor angajante neimbunatatite, NBG ar fi inaintat o suma de peste 500 mil. euro, in timp ce OTP a avut o oferta mai mica, dar peste 450 mil. euro.
Comisia de privatizare a CEC va prezenta Guvernului, cel mai probabil saptamana viitoare, un memorandum care vizeaza forma finala a contractului de privatizare a institutiei.
OTP Bank este deja prezenta in Romania prin intermediul OTP Bank Romania, fosta RoBank, preluata in aprilie 2004 pentru 47,5 milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO