Bănci și Asigurări

Presiunea pe lichidităţi încă se resimte: refuzuri la plată de 156 mil. euro în mai

Autor: Ciprian Botea

25.06.2012, 00:00 50

Companiile continuă să resimtă o presiune semnificativă pe lichidităţi, sumele refuzate la plata cu instrumente de debit - cazurile în care băncile nu au găsit suficienţi bani în conturile titularilor pentru a onora biletele la ordin, cec-urile sau cambiile emise - fiind de 696 milioane de lei (156 mil. euro) în luna mai, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele BNR.

Sumele refuzate la plată au crescut cu peste 50% şi faţă de luna anterioară, dar nu au atins încă recordul de anul acesta, de peste 800 milioane de lei, atins în luna martie. Media lunară a sumelor refuzate la plată s-a menţinut la circa 500-600 milioane de lei în ultimul an, adică de patru-cinci ori peste nivelurile de dinaintea crizei.

Cele mai multe probleme, respectiv peste 90% din sumele refuzate la plată, se înregistrează în cazul biletelor la ordin. Problemele companiilor cu lichidităţile explodaseră în 2009 şi 2010 pe fondul scăderii afacerilor, sumele refuzate la plată depăşind pragul de un miliard de lei în anumite luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO