Raiffeisen Bank, subsidiara de pe piaţa locală a grupului austriac cu acelaşi nume, a obţinut un profit net de 920 mil. lei în primele nouă luni din 2022, în creştere cu 43% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă din 2021, într-un mediu economic plin de provocări din cauza războiului din Ucraina şi a presiunilor inflaţioniste, evoluţia câştigului fiind influenţată de creşterea creditării şi a veniturilor, potrivit informaţiilor transmise de bancă.
Veniturile Raiffeisen au crescut cu 19% an la an, ajungând la 2,3 mld. lei.
„Rezultatele foarte bune înregistrate de bancă dovedesc că suntem pregătiţi să ne continuăm dezvoltarea şi drumul spre succes indiferent de contextul economic pe care îl vom parcurge în anii care urmează“, a declarat Zdenek Romanek, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank. În creştere au fost şi cheltuielile operaţionale ale Raiffeisen Bank, cu 7% faţă de primele nouă luni din 2021, la circa 1 mld. lei, iar creşterile provin în principal din zona costurilor salariale şi a cheltuielilor IT.