Bănci și Asigurări

RBS Bank a revizuit prognoza PIB pentru 2012 de la 2%, la 0,5%

RBS Bank a revizuit prognoza PIB pentru 2012 de la 2%, la 0,5%

Autor: Claudia Medrega

28.12.2011, 16:22 767

RBS Bank a ajustat prognoza de creştere economică pentru 2012 de la 2% la 0,5%, anticipând un efect negativ mai mare din partea agriculturii, încetinirea activăţii de creditare şi o deterioarare a perpectivelor de creştere în zona euro.

"Am revizuit recent prognoza de creştere pentru anul 2012 la 0,5% (de la 2%) înglobând un efect negativ mai mare venit din partea agriculturii (ca urmare a producţiei agricole extraordinare din 2011 precum şi a secetei din a doua parte a anului care a afectat parţial producţia de anul viitor), încetinirea activităţii de creditare la nivelul întregului sectorului bancar (risc de dezintermediere) şi o deteriorare a perpectivelor de creştere în zona euro (risc în creştere de recesiune)", afirmă Cătălina Molnar, senior economist RBS Bank.

Prognoza este mult sub estimările autorităţilor, care nu mai mizează acum pe o singură cifră privind creşterea economică, ci pe un interval preluat de la FMI, respectiv 1,8 - 2,3%.

Inflaţia medie pe anul viitor este estimată de RBS Bank la circa 3%, oscilând între 2% (minim ce poate fi atins în aprilie-mai) şi 4% (septembrie).

Pentru sfârşitul anului, banca estimează o inflaţie anuală de 3,5% în linie cu ţinta BNR de 3%Ă/-1pp.

Autorităţile mizează pe o inflaţie medie de 3,4% în 2012, nivel apropiat de inflaţia prognozată pentru sfârşitul anului viitor, de 3,5%.

Analiştii RBS Bank se aşteaptă ca dobanda BNR să scadă până la 5%-5,5%.

Ipoteza pentru cursul mediu euro / leu în anul 2012 este de circa 4,30, tensiunile pe pieţele financiare fiind aşteptate să persiste în contextul crizei datoriei publice.

În viziunea RBS Bank, deficitul de cont curent poate ajunge în 2012 la circa 3% din PIB, în contextul unui leu mai depreciat pe medie (cu impact favorabil pe exportul net), precum şi a intrărilor de fonduri structurale - cea mai mare parte a acestora reflectându-se în transferurile curente.

În viziunea autorităţilor, deficitul de cont curent ar putea ajunge anul viitor la - 4,7% din PIB, iar cursul mediu la 4,26 lei / euro.

RBS Bank estimează un deficit bugetar pentru anul viitor de 2,7% din PIB, peste obiectivul asumat de autorităţi, de 1,9% din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO