Bănci și Asigurări

Şeful OTP: Creditele ieftine sunt pentru clienţii cu venituri mari. Ceilalţi sunt prea riscanţi pentru bănci

Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank

Creditele de consum sunt cele mai ieftine din regiune pentru că există o competiţie foarte mare între bănci. Există însă nişte dezechilibre. Clienţii cu venituri de la 3.000-4.000 de lei în sus se împrumută foarte ieftin, dar cei care au venituri de 1.000 sau 1.500 de lei au probleme să obţină credite.

Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank Creditele de consum sunt cele mai ieftine din regiune pentru că există o competiţie foarte mare între bănci. Există însă nişte dezechilibre. Clienţii cu venituri de la 3.000-4.000 de lei în sus se împrumută foarte ieftin, dar cei care au venituri de 1.000 sau 1.500 de lei au probleme să obţină credite.

Autor: Ciprian Botea

14.11.2014, 00:08 487

Băncile au coborât foarte jos cu dobânzile creditelor de consum, uneori chiar la niveluri de o singură cifră, pentru că există o competiţie foarte strânsă pentru captarea clienţilor cu venituri mari, în timp ce persoanelor cu salarii sub medie le este foarte greu să obţină credite chiar şi la dobânzi mai mari, afirmă Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank.

„Creditele de consum sunt cele mai ieftine din regiune pentru că există o competiţie foarte mare între bănci. Există însă nişte dezechilibre. Clienţii cu venituri de la 3.000-4.000 de lei în sus se împrumută foarte ieftin, dar cei care au venituri de 1.000 sau 1.500 de lei au probleme să obţină credite. Clienţii cu venituri mici sunt foarte riscanţi. Pentru bănci nu este profitabil să crediteze aceşti clienţi nici cu dobândă de 20%“, a declarat Diosi, într-un interviu pentru ZF.

Cele mai iefine credite de consum pornesc în prezent de la 10% pe an, iar clienţii cu cont de salariu se pot împrumuta chiar la dobânzi de o singură cifră. Contul de salariu reprezintă un element de confort pentru bancheri, astfel că dobânzile pot fi mai mici chiar şi cu câteva puncte procentuale faţă de oferta standard. Per total, băncile au credite de consum în lei de peste 23 mld. lei, în ultimele luni fiind vizibilă o tendinţă de creştere a stocului.

La nivelul sistemului bancar, rata creditelor neperformante pe acest segment este de circa 12%, dar problemele sunt vizibil mai mari în cazul clienţilor cu venituri mici. Rata de neperformanţă este de 30% în cazul clienţilor cu salarii mai mici de 700 de lei pe lună, în timp ce în cazul celor cu venituri peste 3.500 de lei pe lună rata creditelor neachitate la timp scade sub 5%. Diosi spune că OTP Bank a acordat în perioada septembrie 2013 - septembrie 2014 credite de retail de 100 milioane de lei, majoritatea fiind credite de consum, în condiţiile în care abia recent banca a început promovarea creditelor pentru achiziţia de locuinţe. Pe retail aproape toate creditele sunt în lei, pe corporate leii au o pondere de 60%, iar pe segmentul IMM de 80%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO