Bănci și Asigurări

Seitan si Jantea isi fac firma de brokeraj

Seitan si Jantea isi fac firma de brokeraj

Mihai Seitan (stanga) este fostul sef al Casei Nationale de Pensii si unul dintre cei mai cunoscuti specialisti din domeniul pensiilor private. Romeo Jantea (dreapta) a facut parte din managementul companiilor ING Asigurari si Aviva, iar dupa aceasta a condus BCR Asigurari

21.08.2008, 19:29 33

Mihai Seitan si Romeo Jantea, care au plecat recent de la conducerea brokerului de asigurari si pensii Fincop, vor infiinta o noua companie de brokeraj, Guild, care va intermedia asigurari de viata si pensii facultative.
Seitan este fostul sef al Casei Nationale de Pensii si unul dintre cei mai cunoscuti specialisti din domeniul pensiilor private, in timp ce Jantea a facut parte din managementul ING Asigurari si Aviva, iar dupa aceasta a condus BCR Asigurari.
"Am inregistrat deja firma la Registrul Comertului si acum asteptam autorizatia de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor pentru a putea incepe angajarile. Brokerul va avea 400 de angajati si structuri teritoriale in 31 de judete, pentru inceput", a declarat Seitan. O parte importanta a angajatilor va fi reprezentata de fosti salariati ai Fincop care au plecat din companie.
Dupa ce va primi autorizatia de la CSA, brokerul va avea nevoie si de un aviz al Comisiei de Suparveghere a Sistemului de Pensii Private pentru a putea intermedia pensii facultative (pilonul III).
Seitan afirma ca acum negociaza, impreuna cu Romeo Jantea, atragerea unei finantari de 2 milioane de euro pentru dezvoltarea firmei de brokeraj. "Suntem in negocieri avansate cu doua-trei entitati", a spus el. Seitan considera ca investitia ar putea fi recuperata in 2-3 ani de la inceperea activitatii.
"Probabil ca pe la mijlocul lui septembrie vom avea autorizatia CSA, iar la sfarsitul lui septembrie ne vom incepe efectiv activitatea." Fostul presedinte al Casei Nationale de Pensii si Romeo Jantea vor fi principalii actionari, alaturi de opt fosti directori regionali ai Fincop, care vor avea pachete mai mici. Pana in prezent, brokerii nu au avut o contributie semnificativa la vanzarile de pensii facultative.
"Pensiile facultative au un potential mare, dar planul de afaceri l-am facut in special pe asigurari de viata. Poate ca la un moment dat vom intermedia si credite sau alte servicii financiare."
Mihai Seitan si Romeo Jantea au construit anul trecut brokerul de asigurari si pensii Fincop, insa au plecat din companie la inceputul lunii trecute din cauza unor neintelegeri cu actionarul, un grup sloven.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO