• Leu / EUR4.9211
  • Leu / GBP5.7073
  • Leu / USD4.6615
Bănci și Asigurări

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, acuzată de Departamentul de Justiţie american că a cauzat unor investitori pierderi de mai multe miliarde de dolari

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, acuzată de Departamentul de Justiţie american că a cauzat unor investitori pierderi de mai multe miliarde de dolari

Autor: Tibi Oprea

12.11.2018, 00:00 354

Departamentul de Justiţie din Statele Unite a intentat un proces împotriva UBS, instituţie financiară multinaţională cu sediul în Basel şi Zürich. Cea mai mare bancă din Elveţia este acuzată că ar fi produs unor investitori pierderea „mai multor miliarde de dolari“ în baza unor obligaţiuni ipotecare rezidenţiale pe care le-a emis în perioada premergătoare crizei financiare, conform Financial Times. Guvernul american a decis intentarea procesului după ce discuţiile de soluţionare dintre Departamentul de Justiţie şi gigantul bancar au eşuat, potrivit unei persoane din apropierea situaţiei. Banca a susţinut într-un comunicat că „cererile Departamentului de Justiţie nu sunt susţinute de fapte sau de lege“. Însă, legea privind Reforma, Recuperarea şi Executarea Instituţiilor Financiare (FIRREA) permite Departamentului de Justiţie să solicite penalităţi civile până la suma câştigată de o bancă sau pierdută de alţii prin încălcări ale actului. „Depunerea acestei plângeri clarifică faptul că vom continua să facem instituţiile financiare pe deplin responsabile pentru comportamentul lor şi vom urmări agresiv fraudele financiare“, a declarat într-un comunicat Richard Donoghue, procurorul SUA pentru districtul de est din New York. Gigantul bancar este acuzat prin plângerea de peste 300 de pagini intentată că a denaturat calitatea creditelor ipotecare pe care le-a folosit pentru a-şi susţine obligaţiunile vândute. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie a refuzat să menţioneze pedeapsa maximă pe care ar putea-o primi UBS dacă ar pierde cazul, care este de aşteptat să dureze ani de zile în cazul în care banca nu va dori să deconteze sumele pierdute. UBS nu este singura bancă chemată în judecată. Anul trecut, Barclays a fost obligată să plătească 2 miliarde de dolari, în loc de 5 miliarde de dolari cerute de guvern. Însă cea mai mare despăgubire rămâne cea oferită de The Bank of America, care a acceptat în 2014 să plătească 17 miliarde de dolari despăgubire. 

Reprezentanţii UBS au argumentat în apărarea lor că banca nu a fost un emiţător semnificativ de obligeţiuni ipotecare, comparativ cu alte bănci, şi a evidenţiat „pierderile uriaşe“ pe care le-a avut în urma propriilor investiţii în piaţa imobiliară din SUA. Banca elveţiană este de asemenea implicată într-un proces în Franţa, în cadrul căruia a respins joi cererile procurorilor - după ce aceştia au solicitat plata a 3,7 miliarde de euro - numindu-le „iraţionale“. Amenda vine în urma acuzaţiilor de a fi ajutat nişte clienţi bogaţi să scape de taxe. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9211
Diferență: 0,0386
Ieri: 4.9192
Azi: 4.6615
Diferență: -0,5058
Ieri: 4.6852
Azi: 5.7073
Diferență: 0,1949
Ieri: 5.6962
Azi: 4.9963
Diferență: 0,4544
Ieri: 4.9737