Bănci și Asigurări

UniCredit Leasing şi-a adus vicepreşedinte pe vânzări din banca-soră

UniCredit Leasing şi-a adus vicepreşedinte pe vânzări din banca-soră

Autor: Razvan Voican

28.08.2012, 00:06 2367

UniCredit Leasing, cea mai mare companie din domeniu, are din această lună un nou vicepreşedinte responsabil cu vânzările (chief sales officer), Ionuţ Popescu fiind cooptat în board pe baza experienţei acumulate în vânzări în cadrul UniCredit Ţiriac Bank.

El l-a înlocuit pe Dan Constatinescu, care şi-a încheiat mandatul şi a părăsit compania de la 1 august. Constantinescu a lucrat pentru UniCredit Leasing aproape cinci ani, ocupând poziţia de vicepreşedinte pe vânzări. Anterior şi-a desfăşurat cariera în zona brokerajului de asigurări. Mai departe, el ar urma să se ocupe de proiecte antreprenoriale personale.

Ionuţ Popescu, noul vicepreşedinte al UniCredit Leasing, are în spate o carieră de bancher de aproape 15 ani construită de la zero.

El a lucrat pentru fosta Demirbank, banca pre­luată de italienii de la UniCredit în 2001, şi a avansat treptat în cadrul UniCredit România şi mai apoi în UniCredit Ţiriac Bank, de la poziţia de director de sucursală la senior sales manager, corporate regional manager şi în ultimii trei ani corporate commercial group director.

"Transferul său la UniCredit Leasing este o mişcare firească în contextul strategiei noastre de dezvoltare a sinergiilor cu banca şi în special de întărire a coordonării pe vânzări în condiţiile utilizării reţelei de sucursale bancare pentru distribuţia produselor de leasing. Aşadar, era firesc să încredinţăm vânzările cuiva care cunoaşte foarte bine reţeaua UniCredit", spune Antoaneta Curteanu, preşedintele UniCredit Leasing.

Şi Curteanu a venit la leasing din bancă, în urmă cu doi ani, ea lucrând anterior cu Ionuţ Popescu şi în cadrul diviziei corporate a UniCredit Ţiriac Bank. Banca deţine 20% din acţiunile companiei de leasing, acţionarul majoritar fiind UniCredit Leasing Italia.

Din boardul companiei mai face parte AnneMarie Vasilache, care este chief financial officer şi face parte din echipă începând din 2004.

Anul trecut UniCredit Leasing a obţinut un profit net de 3,2 mil. lei, după ce în 2010 înregistrase o pier­de­re de 21,3 mil. lei ca urmare a contractelor eşuate din cau­za clienţilor care nu şi-au mai plătit ratele. Reve­nirea pe profit a avut loc în condiţiile creşterii veni­tu­rilor cu 28%, până la 117,6 mil. lei, însă activele au scă­zut cu circa 14%, până la 2,9 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO