Bănci și Asigurări

Valuta ramane preferata pentru finantarile imobiliare

10.10.2005, 17:52 18

Creditul ipotecar in valuta a crescut si in august mai repede decat cel in lei, majorandu-si astfel ponderea in totalul finantarilor pentru investitii imobiliare pana la aproape 92%.

In august, imprumuturile imobiliare si ipotecare in valuta au crescut cu 4,4%, pana la un sold de 4 miliarde de lei (1,14 miliarde de euro). In acelasi timp, creditele in lei au inregistrat o crestere de numai 3,4%, pana la un sold de 362 de milioane de lei (ceva mai mult de 0,1 miliarde de euro). Finantarile in moneda locala au avut astfel o crestere relativa mai mica, chiar si in conditiile unei baze de comparatie sensibil mai mici.

Soldul total al creditelor ipotecare si imobiliare a ajuns la sfarsitul lui august la aproape 4,4 miliarde de lei (1,25 miliarde de euro), in crestere cu aproape 32% fata de inceputul anului. Creditul in valuta marcheaza, comparativ cu inceputul anului, o crestere de 35%, fiind de peste doua ori mai dinamic decat cel in lei, care a reusit sa creasca in acest timp cu numai 15%. Evolutia soldurilor a fost influentata si de aprecierea leului, astfel ca, exprimat in euro, creditul in valuta a fost chiar mai dinamic.

Creditele ipotecare in valuta au fost preferate pana in prezent datorita dobanzilor mult mai avantajoase. Abia recent unii jucatori au coborat dobanda la finantarile in lei sub 10%, nivel la care sunt in competitie reala cu cele la valuta. Ramane insa de vazut daca cei care se imprumuta vor fi mai atrasi de finantarile in moneda locala.

De altfel, unii jucatori au ieftinit concomitent finantarile in lei si pe cele in valuta, acestea ramanand astfel mai atractive. In ciuda unei rate a rezervelor minime obligatorii la valuta ridicate, bancile comerciale, mai ales cele detinute de grupuri financiare internationale, gasesc finantarile in valuta la costuri mai mici si mai usor decat ar putea accesa surse in lei.

Pe de alta parte, bancherii spun ca este mai prudent sa acorde imprumuturi pentru asemenea scopuri in valuta, datorita perioadelor extinse de rambursare. Bancile comerciale nu detin surse de finantare pe termen lung in moneda locala, ceea ce inseamna ca, in cazul in care ar acorda asemenea imprumuturi in lei, ar avea dezechilibre de maturitate intre pozitiile bilantiere. Pe de alta parte, atragerea de surse de finantare in valuta pe termene lungi este mult mai facila.

Totodata, bancherii spun ca daca se ia in considerare perioada lunga pe care aceste credite sunt contractate (adesea de peste 20 de ani), majoritatea debitorilor vor realiza venituri in euro intr-o buna parte a perioadei de rambursare, in conditiile in care se va trece la moneda unica la cativa ani de la aderarea la Uniunea Europeana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24