Iunie 2016: Sistemul bancar românesc este aglomerat, cele 36/37 de bănci se bat pe un business corporate, care stagnează, şi pe un business de retail, care are potenţial mai mare de creştere, dar este ţinut în loc de veniturile scăzute al românilor, de legea dării în plată mai nou şi de faptul că jumătate din populaţie este la ţară.
Mai mult decât atât, sistemul bancar românesc este nerestructurat, chiar şi după anii de criză, risipeşte banii (după cum spune Ştefan Marcu de la firma de consultanţă A.T.Kearney), cu acţionari care nu prea sunt interesaţi de banii lor investiţi în România, miliarde de euro (după cum spune Doru Lionăchescu), prizonieri ai banilor investiţi în trecut pe care nu pot să-i recupereze (Alin Pop, UniCredit) cu credite neperformante rămase în bilanţ de 5-6 miliarde de euro, (Speranţa Munteanu, KPMG) cu o problemă de a atrage talente către bănci în viitor (după cum spune Dan Pascariu de la UniCredit), dar şi cu un sistem închis de castă, care nu permite intrarea oamenilor şi ideilor noi (Radu Furnică, headhunter).
În criză, băncile au pierdut sânge, per ansamblu (unele au câştigat teren, iar altele au pierdut), astfel încât ponderea pieţei bancare în PIB este de numai 53%, ceea ce arată un grad mare de subbancarizare. Bancherii de top (preşedinţii) dau vina pe lipsa educaţiei financiare şi pe faptul că lumea nu înţelege cum funcţionează o bancă. La acest lucru se adaugă şi toate schimbările legislative, apărute peste noapte, care afectează sistemul bancar, după cum este legea dării în plată. La numai o lună după ce băncile au anunţat că majorează avansul la creditele imobiliare standard de la 15% la 30-35%, ca represalii la adoptarea legii dării în plată, bancherii confruntându-se cu reacţia pieţei şi cererea scăzută, se gândesc deja să reducă avansul (cel puţin la BRD, dacă nu toate băncile).
Deşi România este o ţară cu milioane de smartphone-uri, cel puţin 3 milioane, numai câteva sute de mii dintre români folosesc mobile banking (Anca Rarău de la BCR). Tot preferă să vină în sucursale, ceea ce face ca băncile să aibă costuri mari în continuare.
Deşi economia creşte, businessul local creşte prea puţin, ceea ce face ca cererea de noi credite din partea firmelor româneşti să fie slabă. Afacerile multinaţionalelor cresc mai repede, dar ele au prea puţin nevoie de finanţare bancară. Scăderea taxelor (TVA) şi creşterea salariului minim se regăsesc mai mult în import decât în creşterea ofertei locale, după cum spune Cristian Sporiş, vicepreşedintele pe corporate al Raiffeisen. Guvernul stimulează mai mult importurile, decât investiţiile, spune el.
În aceste condiţii, băncile au de suferit. Au bani, dar nu au cui să-i dea, pentru că nu există o cerere solvabilă şi bancabilă.
România se bucură acum de dobânzi foarte mici (cel puţin la nivelul ROBOR-ului, indicele de referinţă în lei, la acordarea creditelor), nesustenabile pe o perioadă mai lungă, după cum a lăsat să se înţeleagă Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR. Cum vor reacţiona românii când ROBOR-ul va fi la 3%, nu la 0,75- 0,8% ca acum? Vom vedea atunci.
Sunt prea multe bănci pe piaţa locală, dar procesul de consolidare este lent şi va dura mult timp, de ce nu chiar un deceniu.
Businessul din România este numai pentru 4-5 bănci mari, universale, care trebuie să aibă o cotă de piaţă mai mare de 10%. Restul băncilor, ar trebui să fie de nişă şi nu ar trebui să fie 30, ci numai 15. Horia Manda, cel care a achiziţionat NexteBank şi Carpatica, spune că România trebuie să aibă numai 20 de bănci.
Cum vor ieşi din piaţă cele 16/17 bănci care rămân fără „job“? Toată lumea ştie cum ar trebui, dar execuţia este greoaie şi va dura mulţi ani. BNR ar trebui să forţeze acest proces prin cerinţe suplimentare de capital, la care nu toţi acţionarii să poată să facă faţă, şi prin obligarea la un proces mai rapid de curăţare a creditelor neperformante.
Dar întrebarea este cine va cumpăra ceea ce va rămâne, pentru că numărul celor interesaţi este extreme de redus?
Iar dacă nu există niciun interes pentru o bancă, iar acea instituţie nu se mai încadrează în cerinţele de capital, lichiditate şi solvabilitate s-ar putea să ajungă în braţele BNR (Horia Manda), un eveniment pe care nimeni nu şi-l doreşte.
Până una-alta, dacă sistemul bancar bate pasul pe loc (anul trecut a crescut cu numai 3%), celelalte pieţe financiare câştigă teren - asigurări, leasing, piaţă de capital -, dar au cifre mici. După cum spune Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreşedinte ASF.
Bine măcar că există o alternativă la finanţarea economiei în afara sistemului bancar, chiar dacă are o putere mai mică.
