• Leu / EUR4.7274
  • Leu / GBP5.1830
  • Leu / USD4.2656
Bănci și Asigurări

ZF Live. Ioana Petrescu, fost ministru de finanţe: În administraţia publică sunt doar câţiva oameni care muncesc şi sunt profesionişti, restul nu se mişcă foarte mult. Poţi conduce Ministerul de Finanţe cu 25 de oameni. “Sunt foarte mulţi angajaţi ai ANAF care au probleme în a gândi ca în secolul 21.”

Autor: Mircea Nica

31 iul 2019 3380

„Majoritatea manualelor îţi spun ce trebuie să faci din punctul de vedere al managementului public, dar asta dacă ai fi în SUA, Germania sau Franţa. Într-o ţară cum este România vorbim de alte reguli.“

Administra'ia românească, din 2013 până în prezent, şi-a schimbat abordarea, dar din punctul de vedere al transparenţei şi al consultării se pot observa măsuri şi legi care au avut efecte negative, iar problemele din mediul de afaceri se numără printre ele, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Ioana Petrescu, ministru al finanţelor în vremea guvernului Ponta, între martie şi decembrie 2014.

„Acum vedem o altă abordare, şase ani mai târziu (de la vremea în care a condus Ministerul Finanţelor – n.red.). În 2013 nu îţi dădea nimeni bon fiscal nici la restaurant, nici la un covrig. Acum lucrurile s-au schimbat. De asemenea, sunt câţiva oameni care muncesc şi sunt profesionişti în administraţia română, dar restul nu aş putea să spun că mişcă foarte mult. Deci poţi să conduci Ministerul de Finanţe cu aproximativ 25 de oameni. Ştim foarte bine că partea de transparenţă şi consultare a scârţâit rău de tot în ultimii ani. Putem să vedem foarte mult legi date peste noapte care au afectat întreg mediul de afaceri fără să fie consultare. Atunci partea de consultare şi trans­parenţă ar trebui întărită pentru a nu se mai da peste noapte fel şi fel de legi.“

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7274
Diferență: 0,0021
Ieri: 4.7216
Azi: 4.2656
Diferență: 1,1189
Ieri: 4.2238
Azi: 5.1830
Diferență: 1,4663
Ieri: 5.1033
Azi: 4.3506
Diferență: 0,2997
Ieri: 4.3355