♦ În 2020, statul a dus în investiţii 53 de miliarde de lei (12,5 mld. euro), echivalent a 5,1% din PIB, bani din fondurile bugetului şi fonduri UE.
Potrivit raportului asupra perspectivelor macroeconomice, care însoţeşte legile bugetului, pentru anul 2021, investiţiile de stat sunt estimate la 5,5% din PIB, mai mari cu 8,3 miliarde lei decât în 2020, până la 61,4 miliarde de lei (peste 12 miliarde de euro). Nu este cea mai mare sumă alocată inves-tiţiilor, ca procent din PIB (în 2015 investiţiile, din buget şi din fonduri UE, au însemnat 5,9% din PIB) , dar, nominal, este cea mai mare sumă din ultimii ani, cel puţin aşa arată datele disponibile la nivelul Ministerului de Finanţe.
Bugetul de investiţii al statului se bazează pe banii proprii, pe banii UE, dar şi pe bani din împrumuturi. Acest atât de lăudat „plan de rezilienţă“ al UE, din care România ar urma să primească 30 mld. euro, se bazează, în bună parte, pe împrumuturi. Jumătate din suma de 30 mld. euro va însemna împrumuturi ale statului, iar cealaltă jumătate va veni din noi taxe pe care şi România va fi obligată să le plătească, pentru că nu va pune un francez sau un olandez bani în plus ca să ajute România (ştiind mai ales scandalul care a precedat aprobarea acestui proiect). Aşa că bugetele viitoare de investiţii se vor sprijini pe trei piloni – bugetul de stat, bugetul UE şi împrumuturi. Cum majoritatea veniturilor statului sunt cheltuite pe salariile bugetarilor şi pentru pensii, rămân să susţină investiţiile fondurile UE şi împrumuturile.
De aici încolo lucrurile se complică. Deja deficitul bugetar este enorm – 102 miliarde de lei în 2020 şi 80 de miliarde în 2021, dacă pandemia se domoleşte. Deficitul a ajuns la 45% din PIB şi va sări de 50% în 2021 (adică spre 600 de miliarde de lei în total). Este, prin urmare, nevoie de investiţii ca de aer, pentru ca PIB-ul să crească puternic pentru a putea susţine datoria.
Potrivit raportului citat, anul acesta investiţiile statului vor însemna 5,3% din PIB (5,5% în 2020) şi, nominal, vor creşte progresiv. Anul acesta vor fi 8 miliarde de lei în plus la investiţiile statului, faţă de 2020.
„Anul 2024 acestea (investiţiile) reprezintă 4,81% din PIB, o creştere de 6,1 miliarde lei faţă de anul 2021 cu un vârf situat în anii 2020-2022“, spune raportul privind perspectivele macroeconomice care însoţeşte legile bugetului consolidat.
În total, între 2021 şi 2024 ar urma să meargă în investiţii ale statului 256 de miliarde de lei, adică 51 mld. euro (la un curs de 5 lei/euro).
Proiectele bugetului consolidat au fost transmise marţi Parlamentului spre aprobare, după ce fuseseră aprobate luni seară în guvern.
Guvernul speră ca discuţiile să meargă repede, în ciuda faptului că majoritatea de care se bucură în Parlament este una subţire, iar PSD a anunţat „mii de amendamente“.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE