Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Băncii Transilvania au plus 16% la Bursa de Valori Bucureşti în ultima lună. Analist TradeVille: „Poate că a fost pedepsită pe nedrept pentru că nu a oferit dividend”

Acţiunile Băncii Transilvania au plus 16% la Bursa de...

Autor: Tibi Oprea

05.07.2023, 15:13 2505

Acţiunile Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituţie de credit din România, se apreciau miercuri, la ora 17:00 cu 3,9%, pe fondul unor tranzacţii de 30,2 mil. lei, la un preţ de 21,8 lei, aceasta fiind cea mai bună şedinţă de tranzacţionare din 2023. 

Lichiditatea totală era de peste 110 mil. lei, ceea ce înseamnă că banca de la Cluj a asigurat aproape o treime din valoarea tuturor tranzacţiilor. Următoarele cele mai lichide acţiuni erau Fondul Proprietatea (24,9 mil. lei) şi OMV Petrom (15,8 mil. lei), conform datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti.

„Motivul principal este ce s-a întâmplat în SUA cu testul de stres şi faptul că toate băncile americane l-au trecut cu bine anul acesta. Multe dintre ele au declarat că urmează să mărească dividendul, pentru că în SUA nu au fost obligate să renunţe la dividend, iar acest lucru ne duce cu gândul şi în România. şi aici au început să se îmbunătăţească toate datele cu privire la inflaţie şi la politica monetară. Este logic ca investitorii să se uite la unul dintre cei mai mari jucători din piaţă şi să se gândească că poate a fost pedepsit pe nedrept prin scăderea pe care a avut-o pe că nu a oferit dividend”, spune Alexandru Dobre, equity research, TradeVille. 

Pe lângă aşteptările de încetinire a creşterii inflaţiei, care ar reduce din presiunea pe valoarea titlurilor de stat, băncile fiind cei mai mari finanţatori ai titlurilor de stat, Banca Transilvania se apropie cu paşi repezi de maximul istoric de aproape 25 de lei înregistrat în vara anului 2021 şi pe fondul revenirii volumelor în piaţă ca urmare a banilor rămaşi în portofoliile investitorilor după încheierea ofertei de vânzare de acţiuni Hidroelectrica (H2O).

Doar în ultima săptămână acţiunile TLV au un avans de 8,1%, similar cu dinamica din ultimele 12 luni.

„S-a văzut foarte clar câţi bani sunt pe piaţa din România şi cât de mulţi stăteau deoparte şi acum apetitul investitorilor creşte. În urma IPO-ului Hidroelectrica au rămas bani pe dinafară, investitorii au rămas cu bani care deja sunt în conturi de brokeraj şi se duc către alţi lideri de pe bursă, cum ar fi Petrom, care e la maxim istoric. Indicele BET a trecut şi el de un nivel important de rezistenţă, iar BET-TR este la maxim istoric, deci lucrurile încep să se dezmorţească, cum ne şi aşteptam de altfel după Hidroelectrica”, explică Alexandru Dobre. 

Banca Transilvania a ajuns la o capitalizare de 15,4 mld. lei, după ce acţiunile TLV au înregistrat o creştere de peste 9% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de peste 800 mil. lei. Banca a încheiat primele trei luni din 2023 cu un profit net consolidat record de 837 mil. lei, comparativ cu 400 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2022, adică cel mai bun profit net trimestrial din istoria băncii, în contextul unor venituri operaţionale de circa 1,7 mld. lei, în urcare cu 500 mil. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO