Burse - Fonduri mutuale

Analistii straini vad investitii din afara de 7,2 miliarde de euro in acest an

17.08.2007, 21:17 15

Romania va atrage anul acesta investitii straine directe de aproximativ 9,5 miliarde de dolari (7,2 miliarde de euro), considera analistii a 12 institutii financiare si de cercetare straine, reunite intr-un sondaj al organizatiei Consensus Economics.
Investitiile de 7,2 mld. euro ar putea reprezenta a doua valoare din istorie, dupa recordul absolut atins anul trecut, de 9,1 miliarde de euro.
Analistii chestionati de Consensus Economics vad continuarea trendului investitiilor in Romania cu aceeasi intensitate si in 2008, cand sunt estimate intrari de capital de 9,4 miliarde de dolari (7 miliarde de euro). La jumatatea acestui an, investitiile straine atrase de Romania erau de 2,96 miliarde de euro, inca sub nivelul celor din primul semestru al anului precedent.
Pe de alta parte, analistii celor 12 institutii sunt tot mai ingrijorati privind cresterea accelerata a deficitului de cont curent, care masoara iesirile nete de valuta din tara. Astfel, estimarea medie a Consensus Economics pentru dezechilibrul extern de anul acesta este de 18,9 miliarde de dolari (14,4 miliarde de euro, adica 12,2% din PIB). In acelasi timp, cele mai pesimiste prognoze arata chiar posibilitatea atingerii in 2007 a unui deficit de cont curent de 16,8 miliarde de euro (14,2% din PIB).
La jumatatea acestui an, deficitul de cont curent era deja de 7,8 miliarde de euro, dublu fata de cel din primul semestru al anului 2006. Per total, anul trecut, deficitul extern s-a apropiat de 10 miliarde de euro, reprezentand 10,3% din PIB.
In cazul restului indicatorilor macroeconomici, prognozele strainilor raman ceva mai conservatoare decat estimarile autoritatilor romane. De exemplu, Consensus estimeaza o crestere economica pe anul acesta de 6,3% (fata de prognoza oficiala de 6,5%) si o inflatie de 4,3% (fata de 3,9%).
Estimarile analistilor intervievati de Consensus au ramas in mare neschimbate fata de luna trecuta, fiind vorba de un sondaj care se realizeaza periodic si cuprinde statele din centrul si estul Europei. Singura exceptie este deficitul de cont curent, unde opiniile analistilor arata o inrautatire a situatiei in ultimele luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO