Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti a pierdut ieri 4%, cea mai mare scădere din ultimele nouă luni

Bursa de la Bucureşti a pierdut ieri 4%, cea mai mare scădere din ultimele nouă luni

Autor: Stefan Musgociu

15.05.2012, 00:06 660

Bursa de la Bucureşti a fost puternic lovită ieri de scăderile de pe pieţele internaţionale, pierzând 4,1% la nivelul indicelui BET-C.

Brokerii spun că investitorii se tem de o nouă cădere, cum a fost cea din vara anului trecut, când acţiunile locale au pierdut peste 20% în câteva săp­tămâni, pe fondul turbulenţelor din zona euro.

SIF-urile, Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Trans­elec­trica (TEL) şi Transgaz (TGN) au consemnat corecţii de până la 6,7%.

O corecţie mai mare decât cea de ieri a fost înregistrată la 8 august, când indicele ge­ne­ral BET-C a coborât cu 7,41%. Atunci, decizia agen­ţiei de evaluare Stan­dard & Poor's de re­du­cere a ratingului SUA a dus la corecţii dure pe toate pieţele.

În primele minute ale şe­dinţei de luni, piaţa locală a coborât cu 0,4%, însă după ora 10:30, când s-au deschis pie­ţele europene, scăderea s-a accen­tuat.

"Orice ordin de vânzare trebuia intro­dus la 3-4 procente mai jos pentru a găsi contraparte. Evoluţia pare a fi definită de mişcările de pe pieţele externe. Să nu uităm că leul se află la un minim istoric în raport cu euro şi sunt semnale că se retrag bani din România. Asta ar putea explica evo­luţia din ultimele zile", a declarat direc­torul departamentului clienţi al Broker Cluj, Adrian Ceucă.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu 4,18%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 5,81% sub închiderea de vineri. Reculul indicelui BET-NG a fost accentuat de scăderile consemnate de acţiunile Transelectrica (5,8%), OMV Petrom (5,88%) şi Transgaz (6,73%).

"Scăderile de astăzi (luni - n.r.) se justifică prin teama investitorilor de o nouă evoluţie asemănătoare celei de anul trecut, când am văzut scăderi importante. Incertitudinea şi proble­mele din zona euro nu aduc cumpă­rători în piaţă şi accen­tuează temerile vânzătorilor. Cred că există şanse pentru noi corecţii în pe­rioada ur­mă­toare. Din cauza lip­sei de cum­pă­ră­tori din piaţă, ma­jo­ri­tatea celor care vor să vân­dă sunt ne­voiţi să acţioneze direct, iar lipsa volumelor accen­tuează mişcarea des­cendentă. Este de ajuns să fie sedi­mentată teama în rândul investitorilor şi foarte rapid apare şi vânzarea pa­ni­cată. Pe piaţa locală s-a văzut încă de acum câteva săptămâni că nu mai există interes pentru cumpărare, cu câteva excepţii. În momente precum cele de astăzi de pe pieţele interna­ţio­nale vedem şi urmă­rile acestei lipse de inte­res, adică scă­derile generalizate", a afirmat Ga­briel Necula, broker la Alpha Finance.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO