Burse - Fonduri mutuale

Bursa din Varsovia cauta sa seduca fondurile de pensii romanesti

29.07.2009, 19:33 23

Bursa din Varsovia, cea mai mare din regiune din punctul de vedere al capitalizarii, a renuntat deocamdata la planurile de preluare a Bursei din Sibiu (Sibex), unde detine 1,8% din actiuni, dar vizeaza atragerea de investitori din Romania pe piata poloneza, principala tinta fiind fondurile de pensii, care vor avea sume importante de investit in urmatorii ani.

"Suntem foarte interesati de ceea ce se intampla in Romania si ne uitam la fondurile de pensii care vor colecta multi bani si care vor tinti alte piete decat Romania pentru a-i investi", a declarat Ludwig Sobolewski, presedintele Bursei din Varsovia.

Fondurile de pensii private obligatorii, care au fost privite in ultimii ani ca una dintre solutiile de crestere a Bursei de la Bucuresti, ar putea fi tentate sa caute oportunitati pe alte piete din cauza lichiditatii scazute de pe piata locala si a numarului mic de companii importante listate. In plus, spre deosebire de Polonia, unde fondurile de pensii sunt obligate prin lege sa investeasca 95% din portofoliul de actiuni pe piata locala, fondurile romanesti nu au restrictii in aceasta privinta, putand opta pentru alte piete.

Fondurile de pensii romanesti au in prezent active de circa 350 mil. euro, dintre care mai putin de 3% sunt investite pe piata de capital.

Bursa din Varsovia a fost cea mai activa in ultimii ani ca numar de listari, dar si ca dezvoltare regionala, ajungand sa depaseasca la unele capitole chiar si Bursa din Viena. Strategia de dezvoltare a pietei poloneze vizeaza atragerea de companii din intreaga regiune care sa se listeze la Varsovia, precum si atragerea de investitori din regiune, prin facilitati acordate brokerilor straini care vor sa tranzactioneze la Varsovia.

"Am creat acces foarte usor si ieftin la piata noastra pentru brokerii mici din regiune, prin internet, pentru ca acestia sa aduca investitori care sa asigure lichiditate pentru companiile straine listate pe piata", explica Sobolewski. El mai spune ca in prezent competitia este foarte stransa in Europa atat intre pietele traditionale, cat si intre acestea si platformele de tranzactionare alternative.

Bursa din Varsovia avea la finele anului trecut peste 160.000 de investitori locali activi si peste 350.000 de conturi de tranzactionare prin internet. In comparatie, pe piata de la Bucuresti, numarul total de conturi active scazuse la sfarsitul anului trecut la circa 10-15.000.

Investitorii persoane fizice asigura insa doar 17% din tranzactiile de pe Bursa din Varsovia in prezent, spre deosebire de Bursa de la Bucuresti, unde investitorii individuali realizeaza mai mult de jumatate din rulaj. Fondurile straine fac in schimb circa 47% din tranzactii, in timp ce fondurile de investitii si de pensii poloneze deruleaza circa 37% din tranzactii, conform statisticilor bursei poloneze.

 

Sobolewski: Suntem dezamagiti de fondurile de pensii

Presedintele Bursei din Varsovia spune ca fondurile de pensii nu asigura suficienta stabilitate pietei, din cauza ca investesc similar investitorilor individuali, retragandu-se din piata cand aceasta scade si intrand cand piata creste. "Nu-si joaca pe deplin rolul de factor stabilizator al bursei, ci contribuie la volatilitate", sustine Sobolewski.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO