Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Producătorul de ambalaje Promateris raportează o pierdere netă de 4,4 mil. lei în primele nouă luni din 2023. „Evaluăm oportunitatea unor proiecte de fuziune şi achiziţie pentru a susţine creşterea EBITDA în perioada 2024-2025”

Bursă. Producătorul de ambalaje Promateris raportează...

Autor: Tibi Oprea

15.11.2023, 19:04 131

Producătorul de ambalaje biodegradabile şi compostabile Promateris (simbol bursier PPL) a încheiat primele nouă luni din 2023 cu o pierdere netă de 4,4 mil. lei, de la un profit net de 3,8 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2022, la afaceri de 97,6 mil. lei, în scădere cu 28%, conform datelor din raportul financiar trimestrial publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

EBITDA a scăzut cu 49% de la an la an, până la 7,3 mil. lei. „Grupul continuă procesul de dezvoltare, evaluând oportunitatea unor proiecte de fuziune şi achiziţie pentru a susţine creşterea EBITDA în perioada 2024-2025”, transmite Promateris.

Compania a continuat dezvoltarea acordând prioritate producţiei de ambalaje compostabile şi din materiale reciclate, în concordanţă cu strategia pe termen lung şi cu accentul pe sustenabilitate. Decizia de a trece de la producţia de granule PVC la cea de granule bio a avut un impact negativ asupra P&L-ului în primele 9 luni în principal ca urmare a întârzierilor avute în operaţionalizarea investiţiei de producere a bio-granulelor.

„Compania se aşteaptă ca această situatie pe termen scurt să se se modifice odata cu punerea în funcţiune a noilor echipamente si demararii productiei si utilizarii de  granule bio, cu efecte asteptate incepand cu ultimul trimestru 2023 (...) Managementul companiei urmăreşte o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei financiare pentru restul anului. Această îmbunătăţire este deja vizibilă în T3, ducând creşterea EBITDA de la-77% în S1 la -49% în T3 faţă de aceeaşi perioadă de raportare din 2022”, explică Promateris.

Promateris are o capitalizare de 284,1 mil. lei şi este deţinută în proporţie de 34,5% de Florin Pogonaru, în proporţie de 24% de Paval Holding, respectiv în proporţie de 21,35% de Nord SA. Acţiunile PPL se tranzacţionează în creştere cu 10% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 1,1 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO