Burse - Fonduri mutuale

Bursa s-a corectat ieri, dupa revenirea de la inceputul lunii

09.04.2008, 17:15 10

"Scaderea de ieri vine in concordanta cu pierderile de pe pietele internationale, insa este probabil sa fi fost provocata si de marcarile de profit dupa cresterile inregistrate luni", spune Adrian Caramiha, unul dintre cei mai vechi brokeri din piata.
Indicele celor mai importante zece companii din piata, BET, a pierdut ieri circa 1%, in vreme ce indicele general al pietei, BET-C, a scazut cu 1,3%. SIF-urile au simtit cel mai mult pierderile din piata, indicele de ansamblu al acestora scazand ieri cu 2,2%.
"Nu cred ca a fost o exceptie ziua de ieri, ci a reprezentat mai degraba o anticipare a evolutiei celorlalte burse, in conditiile in care pretul materiilor prime a crescut si rezultatele financiare pentru companiile straine se asteapta sa nu fie bune", spune Caramiha. El este de parere ca exceptia ar putea fi considerata de fapt sedinta de tranzactionare de luni, cand Bursa de la Bucuresti a inregistrat cu intarziere un rebound pe care pietele internationale l-au atins inca de la inceputul lunii.
Bursa a inregistrat ieri o lichiditate de 7,6 mil. euro (circa 28 mil. lei), in vreme ce piata RASDAQ a atras investitii in valoare de 1,5 mil. euro (5,6 mil. lei).
Grupul SIF-urilor a atins ieri o lichiditate de aproape 3,3 mil. euro (12 mil. lei), reprezentand peste o treime din totalul tranzactiilor cu actiuni din piata.
"Deprecierile au fost foarte mari si pe RASDAQ, insa unele companii sunt mult mai atractive decat cele de la Bursa. Pe RASDAQ sunt destul de multi investitori mari care detin pachete importante", spune Caramiha.
Cele mai mari tranzactii de la Bursa au fost atinse ieri tot de titlurile BRD SocGen (BRD), care a inregistrat un rulaj de 1,7 mil. euro
(6,4 mil. lei), in vreme ce actiunile Bancii Transilvania (TLV) s-au aflat si ele printre primele zece tranzactii din piata, cu o lichiditate de 0,7 mil. euro (2,5 mil. lei).
Transgaz (TGN) s-a aflat printre preferatele investitorilor ieri, inregistrand un rulaj de 0,6 mil. euro (2,1 mil. lei). "In perioada de incertitudine in care ne aflam este normal ca investitorii sa se orienteze in primul rand catre blue-chipsuri, cum ar fi SNP, BRD, TLV sau SIF-urile", spune Caramiha.
El este de parere ca in momentul in care pietele internationale vor intra pe consolidare si pe o reasezare a preturilor, atunci Bursa de Valori va fi printre primele piete care-si vor reveni.
Cele mai importante piete din Europa inregistrau scaderi ieri. Astfel, indicele francez CAC 40 si indicele german DAX scadeau spre sfarsitul sedintei cu circa 1%, in vreme ce indicele FTSE 100 din Marea Britanie inregistrea o pierdere de 0,8%.
"Nivelul preturilor tinde sa ramana acelasi, cu o variatie cuprinsa intre -5% si +5%. Preturile actuale sunt foarte atractive pentru cumparatori, insa cantitatea de bani din piata este insuficienta", spune Caramiha.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO