• Leu / EUR4.9264
  • Leu / GBP5.8439
  • Leu / USD4.8175
Burse - Fonduri mutuale

Bursa se consultă cu companiile şi investitorii pentru noul cod de guvernanţă corporativă

Bursa se consultă cu companiile şi investitorii pentru noul cod de guvernanţă corporativă

Ludwig Sobolewski

Autor: Ioana Tudor

23.12.2014, 00:05 260

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), principalul operator bursier de pe piaţa locală de capital, a început consultările cu companiile listate şi organizaţiile investitorilor pentru noul cod de guvernanţă corporativă, care va cere emitenţilor să îşi publice politica de dividende şi va stabili norme privind anunţarea previziunilor financiare.

Pe piaţa principală a bursei sunt listate peste 80 de companii, cu o capitalizare cumulată de 127 mld. lei, însă nu toate companiile emit raportări financiare şi rapoarte curente într-o metodă unitară, iar unele dintre acestea nu publică rapor­tările decât în limba română. Actualul cod de guvernanţă, în vigoare din 2008, a avut o implementare destul de slabă.

Bursa a colaborat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la elaborarea noului cod.

„Acest cod va fi într-o măsură ino­vativ, deoarece nu va conţine numai subiectele clasice care sunt abordate în mod normal atunci când este vorba de guvernanţă corporativă. Spre exemplu, dorim ca societăţile listate să îşi publice politica de dividend, pentru informarea investitorilor asupra principiilor care stau la baza acestei politici, astfel încât investitorii să ştie la ce să se aştepte“, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

În plus, codul va include prevederi despre previziunile financiare ale companiilor listate, precum şi politicile acestora de sponsorizări şi donaţii.

Pe 25 februarie, odată cu relansarea sistemului alternativ de tranzacţionare al bursei de la Bucureşti sub denumirea AeRO, va intra în vigoare, într-o formă restrânsă, un cod de guvernanţă corporativă destinat companiilor care se vor tranzacţiona pe această platformă. Pe sistemul alternativ se vor tranzacţiona companiile care aleg să se mute de pe piaţa RASDAQ, în curs de desfiinţare, dar şi start-up-urile în căutare de finanţare.

Tot în vederea îmbună­tăţirii climatului de guvernanţă corporativă, începând din ianuarie, pentru companiile incluse în indicele BET vor intra în vigoare criterii de eligibilitate precum transparenţa şi serviciile orientate spre relaţia cu investitorii. Aceste criterii cuprind cerinţe de raportare în limba engleză, raportare conform standardelor IFRS, precum şi teleconferinţe şi întâlniri cu analiştii şi investitorii atunci când sunt publicate rezultatele trimestriale.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9264
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9263
Azi: 4.8175
Diferență: -0,3104
Ieri: 4.8325
Azi: 5.8439
Diferență: -0,668
Ieri: 5.8832
Azi: 5.0450
Diferență: 0,1211
Ieri: 5.0389