Burse - Fonduri mutuale

Bursele europene sunt în scădere cu 0,6% după avertismentul Moody's privind Franţa

Bursele europene sunt în scădere cu 0,6% după avertismentul Moody's privind Franţa

Foto: Shutterstock

Autor: Vlad Popescu

18.10.2011, 12:27 597

Bursele europene sunt în scădere marţi cu 0,6%, investitorii reducându-şi expunerea pe active riscante după ce Moody's a avertizat că ar putea coborî perspectiva ratingului triplu A al Franţei la negativă, iar creşterea economică a Chinei din trimestrul al treilea a dezamăgit, transmite Reuters.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,6% până la ora 8:20 GMT (11:20 ora României), după ce a închis luni în coborâre cu 1%, după ce ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schaeuble a declarat că summit-ul UE din acest weekend nu va aduce o soluţie definitivă la criza datoriilor de stat.

Indicele CAC 40 al bursei de la Paris este însă în coborâre cu 1,2%, după avertismentul Moody's privind ratingul Franţei. Agenţia de rating a plasat Franţa sub evaluare pentru trei luni şi ar putea atribui ţării perspectivă negativă, dacă costurile de susţinere a băncilor şi a statelor cu probleme din zona euro vor pune prea multă presiune pe buget, scrie Mediafax.

Ministrul francez al Finanţelor, Francois Baroin, a încercat să minimizeze avertismentul Moody's, afirmând că ratingul Aaa al ţării este solid, însă investitorii s-au concentrat mai mult pe comentariile sale privind creşterea PIB. Oficialul a arătat că creşterea economică estimată pentru anul viitor, de 1,75%, ar trebui revizuită în coborâre.

Indicele FTSEurofirst 300 a crescut săptămâna trecută datorită speranţelor că liderii europeni vor veni cu soluţii credibile de soluţionare a crizei datoriilor de stat şi protejare a băncilor europene.

Comentariile de luni ale lui Schaeuble au readus însă pesimismul în pieţe, iar acţiunile bancare au înregistrat scăderi importante.

Pe plan mondial, bursele din Asia au scăzut puternic marţi, cu 2,7% pe pieţele emergente, respectiv cu 1,5% la Tokyo, din cauza creşterii economice dezamăgitoare a Chinei din trimestrul al treilea. Economia Chinei a crescut în trimestrul al treilea cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, uşor sub estimările analiştilor, înregistrând cea mai slabă dinamică din ultimii doi ani.

Bursa de la New York a închis luni în scădere abruptă, cu circa 2%, din cauza comentariilor lui Schaeuble.

Indicele Dow Jones a pierdut 2,12%, în timp ce S&P 500 a scăzut cu 1,94%, iar Nasdaq Composite s-a retras cu 1,98%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO