Burse - Fonduri mutuale

Capitalul social la firmele cu participare straina, in crestere cu 85% in primul semestru

Capitalul social la firmele cu participare straina, in crestere cu 85% in primul semestru

Click pentru imaginea marita

09.08.2007, 20:58 21

In perioada ianuarie-iunie 2006, investitiile straine au totalizat 613,1 milioane euro. Investitiile straine ca aport la capitalul firmelor din Romania au fost in luna iunie de 250 de milioane de euro, in crestere cu 28% fata de valoarea raportata in luna similara a anului 2006, de 195,2 milioane de euro, se arata in datele publicate de ONRC.
Numarul de firme noi cu participare straina infiintate in primele sase luni a fost de 7.989, fata de 6.092 in perioada ianuarie-iunie 2006. Astfel, numarul firmelor cu participare straina a ajuns la finele lunii iunie la 139.932.
In luna iunie au fost infiintate 1.406 firme noi cu participare straina, aportul la capital fiind de 71,1 milioane de dolari (peste 51 de milioane de euro). ONRC calculeaza investitiile straine ca valoare a capitalului strain subscris la inmatriculare, la care se adauga subscrierile prin mentiuni de majorare a capitalului strain, plus sau minus capitalul social cesionat de sau catre asociati sau actionari rezidenti si din care se scade capitalul subscris la firmele radiate.
In ceea ce priveste tarile de rezidenta ale investitorilor care au infiintat cele mai multe firme noi, liderii clasamentului in luna iunie sunt investitorii italieni, care au constituit 261 de firme, urmati de persoanele fizice si juridice din Ungaria, cu 134 de societati.
Cel mai mare aport de capital inregistrat in aceasta luna, in valoare de 45,7 milioane de euro, a fost realizat de Gran Via Ghencea, cu actionar majoritar din Spania.
Alte subscrieri importante de capital au fost realizate de catre ATE Bank Romania, detinuta de investitori greci, respectiv 23,1 milioane de euro, in timp ce compania Enel Energie, cu actionari italieni, a primit o infuzie de capital de 23 milioane de euro.
Egger Romania, controlata de actionari din Marea Britanie, a beneficiat de o subscriere de capital de 17,7 milioane de euro, PVN Romania de 10,3 milioane de euro, iar Baumax Romania de 10,25 milioane de euro.
In prima jumatate a anului, cea mai mare subscriere de capital a fost raportata de Banca Comerciala Romana, care a primit o infuzie de 115,4 milioane de euro din partea actionarului austriac.
In topul celor mai mari subscrieri in 2007 pe pozitia a doua se afla E.ON Energie Romania, cu 104,9 milioane de euro, iar pe locul trei CEZ Distributie, cu 104,1 milioane de euro.
Banca portugheza Millennium, Renault Mecanique Roumanie si Enel Energie au primit, de asemenea, subscrieri de capital semnificative in primele sase luni ale anului, de 39,9 milioane de euro, 28,3 milioane de euro si respectiv 23 de milioane de euro.
Subscrierile de capital la firmele cu participatie straina reprezinta o componenta care se ia in calcul la cuantificarea investitiilor straine directe.
La inventarierea acestui indicator mai sunt cuprinse imprumuturile acordate de firmele straine subsidiarelor din Romania, precum si profitul reinvestit al companiilor.
Investitiile straine directe au insumat, in primele cinci luni, 2,13 miliarde euro, in scadere cu 26,5% fata de acelasi interval din 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO