Burse - Fonduri mutuale

Casa de Insolvenţă Transilvania va administra insolvenţa Concefa

Autor: Adrian Cojocar

20.03.2012, 00:02 457

Casa de Insolvenţă Transilvania a fost numită administrator judiciar în cadrul procedurii de insolvenţă a firmei de construcţii Concefa Sibiu (COFI), au anunţat ieri reprezentanţii companiei.

"Piaţa construcţiilor a fost una dintre cele mai afectate în anii de criză pe care i-am traversat şi estimăm că şi anul acesta domeniul va resimţi efectele în continuare. Tocmai de aceea ne vom concentra în perioada următoare pe redresarea activităţii companiei, astfel încât creditorii să îşi recupereze crean­ţele, iar Concefa să rămână, ca şi până acum, un jucător important pentru economia judeţului Sibiu şi a României. Credem că cererea de către conducerea companiei a insolvenţei este o decizie matură ce se poate transforma într-o oportunitate", spune Rudolf Vizental, managing partner la Casa de Insolvenţă Transilvania.

Concefa a intrat săptămâna trecută în insolvenţă la propria cerere, iar în perioada următoare noul administrator al societăţii urmează să analizeze activitatea societăţii şi va realiza împreună cu conducerea acesteia un plan de reorganizare. Anterior intrării în insolvenţă Concefa era a doua mare companie de construcţii din judeţul Sibiu după nivelul cifrei de afaceri şi a raportat pierderi record anul trecut. Firma a intrat în insolvenţă la numai un an după ce titlurile Concefa au fost promovate la prima categorie a Bursei de la Bucureşti, anterior fiind cotate la categoria XMBS a pieţei RASDAQ.

Titlurile Concefa au fost suspendate de la tranzacţionare săptămâna trecută, odată cu aprobarea cererii de intrare în insolvenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO