Burse - Fonduri mutuale

Dan Dascăl, BT AM: Probabil că devine mai avantajos pentru investitori să se orienteze către produse investiţionale denominate în euro

Dan Dascăl, BT AM: Sunt câţiva campioni nevăzuţi care au performat foarte bine în T1, iar aici m-aş referi la Aquila, TTS, companii care nu sunt de prim rang, dar au oferit randamente foarte bune

Dan Dascăl, BT AM: Sunt câţiva campioni nevăzuţi care au performat foarte bine în T1, iar aici m-aş referi la Aquila, TTS, companii care nu sunt de prim rang, dar au oferit randamente foarte bune

Autor: Eduard Ivanovici

06.06.2023, 16:49 63

♦ Moneda europeană, în creştere cu circa 1% prin comparaţie cu leul în ultimul an.

În contextul evoluţiei pieţei bursiere locale din ultima perioadă şi emisiunilor titluri de stat Fidelis  ultima ediţie a avut cea mai mare valoare din cele 11 emisiuni pe care Ministerul Finanţelor Publice le derulează la Bursă din 2020 încoace, investitorii îşi îndreaptă privirea către produse investiţionale denominate în moneda unică europeană, spune Dan Dascăl, director general adjunct al administratorului de fonduri mutuale BT Asset Management, parte a grupului financiar Banca Transilvania (TLV).

„Fondurile de obligaţiuni – cel puţin în ceea ce ne priveşte – au reuşit să ofere un randament atractiv comparativ cu depozitele bancare şi titlurile de stat. Rămâne de văzut şi ce va face statul prin emisiunile de obligaţiuni lansate către populaţie.“

„În ultima perioadă, am observat un apetit mai mare al statului de a atrage resurse în euro, deci probabil că devine mai avantajos pentru investitori să se orienteze către produse investiţionale denominate în euro“, explică Dan Dascăl.

Statul român a atras prin a unsprezecea ediţie Fidelis 3,1 miliarde de lei de la micii investitori, dublu faţă de ediţia precedentă, când dobânzile în euro au fost mai mici. Oferta încheiată în aprilie 2023 s-a soldat cu 714 milioane de lei în tranşa denominată în moneda naţională, unde dobânzile au ajuns la 7,7% pe an, şi la alte circa 473 de milioane de euro în tranşa în moneda europeană, la o dobândă anuală maximă de 5,8%.

„Partea bună a primului trimestru este că am reuşit să ne stabilizăm în contextul macro în România, semnalele indică faptul că ciclul de creştere a ratelor de dobândă s-a încheiat. Pe de altă parte, avem faptul că lichiditatea a scăzut destul de mult, un lucru nu chiar îngrijorător întrucât putem găsi motive ? lumea poate aşteaptă IPO-ul Hidroelectrica. Aici a cântărit şi faptul că statul se împrumută prin programele Fidelis şi Tezaur la dobânzi destul de avantajoase“, continuă Dan Dascăl.

Reprezentantul managerului de investiţii, cu active de 3,65 miliarde de lei la finele lunii aprilie, a fost invitat în cadrul unei conferinţe organizate luna trecută de Bursa de Valori Bucureşti şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri: „Fondurile locale de acţiuni în contextul internaţional“.

„Bursa noastră a performat mai slab decât principalii indici bursieri americani, europeni etc. Este suficient să ne uităm la evoluţia indicelui Nasdaq să ne dăm seama că motorul performanţei la indicii americani au fost companii din tech, care au venit după o evoluţia negativă din anul anterior şi au recuperat mult din pierderile din 2022.“

Sectorul tech de la BVB este reprezentat de doar zece companii: Visual Fan, Arctic Stream, 2B Intelligent, Arobs Transilvania Software, Connections Consult, Bittnet Systems, Softbinator Technologies, iHunt Technology, Life is Hard şi SafeTech Innovations, care s-a transferat la începutul anului de pe AeRO pe Piaţa Principală a Bursei.

„Noi avem o pondere mare pe companiile din domeniul energetic. Dacă ne uităm la nivel mondial, indicii din energie au stagnat sau au performat mai puţin decât ceilalţi indici. Dacă ne uităm însă la Petrom, compania a performat bine comparativ cu indicii energetici la nivel european“, argumentează Dan Dascăl.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO