Burse - Fonduri mutuale

Eglé Fredriksson, East Capital AM: Avem nevoie de mai multă activitate. Promovarea la piaţă emergentă va veni după creşterea lichidităţii

Eglé Fredriksson, East Capital AM: Avem nevoie de mai...

Piaţa de capital din România aşteaptă să fie promovată la statutul de piaţă emergentă de către principalii furnizori globali de indici, upgrade care va veni după creşterea lichidităţii.

Investitorii mari din regiune consideră că în acest moment România este în partea foarte vizibilă a pieţelor de frontieră şi merită mai multă atenţie, iar cea mai bună cale de urmat pentru creşterea lichidităţii este creşterea numărului de companii mari care se listează la bursă, aşa cum a fost cazul Hidroelectrica, a menţionat Eglé Fredriksson, manager de portofoliu al administratorului de fonduri mutuale East Capital Asset Management, cu sediul în Stockholm, care investeşte în pieţe de frontieră, aşa cum este România.

„Suntem foarte încrezători în piaţa de capital din România. Ne trebuie însă mai multă activitate. Creşterea lichidităţii ar trebui să fie principala preocupare a BVB. Au fost numeroase IPO-uri mai mici, dar, din nefericire, acestea nu au reuşit să atragă atenţie internaţională. Aveţi o creştere a PIB-ului, lucru care nu este chiar comun zilele acestea şi companii cu fundamente solide, respectiv dividende cu randamente mari. Investim în ţările în curs de dezvoltare de decenii, iar în acest timp am avut parte de multe poveşti de succes. Chiar sper că România va fi una dintre ele”, a spus aceasta în timpul conferinţei ZF Piaţa de capital 2023.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO