Burse - Fonduri mutuale

Metalele, către cea mai lungă perioadă de creştere din 11 ani

Metalele, către cea mai lungă perioadă de creştere...

Autor: Catalina Apostoiu

28.08.2017, 00:00 134

Metalele industriale, printre care cuprul şi aluminiul, se îndreaptă către cel mai lung episod de creşteri săptămânale pe bursa londoneză din mai mult de zece ani pe fondul optimismului investitorilor generat de China, unde cererea se menţine ridicată, chiar în condiţiile în care strategii continuă reforme care ar trebui să restrângă oferta, scrie Bloomberg.

Indicele LME se îndrepta la finalul săptămânii trecute către cea de-a şaptea creştere săptămânală consecutivă, cea mai lungă perioadă de creştere din 2006, înaintea crizei financiare de pe urma căreia preţurile materiilor prime industriale nu şi-au revenit complet încă. Indicele, cât şi preţul cuprului, se situează la cel mai ridicat nivel din 2014. Investitorii au investit masiv în aluminiu pe fondul semnalelor că măsurile Chinei de reducere a capacităţii şi de întărire a controalelor de mediu vor pune presiune asupra ofertei, în timp ce zincul a beneficiat de pe urma semnelor că diminuarea producţiei împinge piaţa şi mai puternic către deficit. Producătorul chilian de cupru Antofagasta a declarat pentru Bloomberg că nu vede niciun motiv pentru care vremurile bune nu ar continua. 

“Intensitatea reformelor chineze introduse în ultimele luni a întărit încrederea pieţelor că presiunile asupra ofertei se vor accentua în restul anului. Oferta pe majoritatea categoriilor de metale a urmat o diminuare accelerată până acum în acest an, chiar într-un mediu de preţuri şi marje în creştere pentru producători”, arată Nicholas Snowdown, analist la Standard Chartered Bank.

Chiar pe fondul boom-ului recent al metalelor industriale, performanţa aladiul s-a remarcat, preţul acestuia atingând cel mai ridicat nivel din 2011 în contextual ofertei deficitare din ultimul an, scrie Wall Street Journal. Până acum în acest an, preţul materiei prime a avansat cu 37%, iar unii analişti şi investitori cred că paladiul va ajunge în curând să fie mai scump decât platina, o tendinţă care, în opinia unor analişti, ar putea duce la schimbări legate de utilizarea metalelor în industria auto.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO