Burse - Fonduri mutuale

Nicolae Rusu: Cine nu cumpara acum nu cred ca mai prinde asa preturi

14.04.2008, 19:33 21

Bursa a inregistrat vineri a patra scadere consecutiva, incheind astfel o saptamana care a anulat in mare parte cresterile din prima parte a acestei luni.
Indicele celor mai lichide companii din piata, BET, a pierdut vineri aproape 1,6%, in conditiile in care BRD SocGen (BRD) a scazut cu 2,8% iar Banca Transilvania (TLV) 2,7%. BET-C, indicele general al pietei care include toate companiile listate, a pierdut vineri aproape 2%, in vreme ce SIF-urile au scazut cu 1,1%. SIF-urile au pierdut saptamana trecuta intregul avans inregistrat la inceputul lunii, de 7,5%.
"Lichiditatea scazuta ne indica faptul ca investitorii se afla intr-o perioada de asteptare. Toata lumea vrea sa vada pana la ce minime pot ajuge actiunile, si cred ca atunci cand va incepe sa creasca piata, o va face brusc, cu procente mari", spune Nicolae Rusu, directorul general al societatii de brokeraj Orizont Vest.
Piata a inregistrat vineri o lichiditate totala de doar 6,4 mil. euro (30 mil. lei), trazactiile cu actiuni de la Bursa atingand un rulaj de 5,5 mil. euro (circa 20 mil. lei). Tranzactiile de pe piata RASDAQ au avut si ele de suferit, lichiditatea de 0,8 mil. euro (3 mil. lei) de vineri fiind sub jumatate din valorile atinse in ultima perioada.
"Investitorii straini sunt poate circumspecti si se feresc sa intre in piata, desi toate conditiile sunt bune pentru cumparare. Probabil ca se asteapta revenirea strainilor pentru ca acestia cumpara agresiv si ofera incredere pietei", spune Rusu.
Blue chips-urile continua sa fie cele mai cautate actiuni din piata. Banca Transilvania a inregistrat vineri cel mai mare rulaj din piata, de 1,1 mil. euro
(4,1 mil. lei), BRD a atins o lichiditate de 0,5 mil. euro (1,8 mil. lei), in vreme ce Petrom (SNP) a atras investitii de 0,4 mil. euro (1,5 mil. lei). Grupul SIF-urilor a inregistrat un rulaj de 2,5 mil. euro (9,3 mil. lei), reprezentand circa jumatate din tranzactiile cu actiuni din piata. "Cine nu cumpara acum nu cred ca va mai avea ocazia sa prinda aceste preturi. Este bine sa se cumpere din timp", spune Rusu.
Scaderea de la Bucuresti nu a fost insa un caz exceptional, principalele piete mondiale inregistrand scaderi sustinute. Astfel, in Europa indicele francez CAC-40 a pierdut vineri 1,27%, indicele german DAX 1,5%, in vreme ce indicele FTSE 100 din Marea Britanie a pierdut 1,17%. In Statele Unite indicele Dow Jones Industrial Average (DJIE) a pierdut in ultima sedinta 2%.

Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au pierdut vineri circa 0,6%. Valoarea tranzactiilor cu titlurile societatii de investitii financiare s-a ridicat in sedinta trecuta la aproximativ 644.000 de euro (2,4 milioane de lei), reprezentand al treilea rulaj din piata. SIF Moldova a atins al doilea rulaj de la Bursa, cu tranzactii totale in valoare de 0,87 milioane de euro (3,2 milioane de lei), pe fondul unei pierderi de 2%, cea mai mare inregistrata de o SIF vineri. Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au inchis sedinta trecuta la pretul de joi, lichiditatea totala atinsa de SIF fiind de 200.000 de euro (0,75 milioane de lei). Ultima tranzactie cu titlurile SIF Muntenia s-a perfectat la pretul de 2,35 lei/actiune.

Actiunile Rompetrol Well Services (PTR) au pierdut vineri 0,8%. Analistii societatii de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment (RCI) se asteapta ca activitatea firmei de servicii petroliere, controlata de grupul Rompetrol, sa fie influentata in mod pozitiv de preluarea actionarului majoritar de catre compania de stat KazMunaiGaz, in conditiile in care vanzarile companiei pe piata kazaha reprezinta circa jumatate din totalul celor la export. Analistii Raiffeisen sunt de parere ca in anii urmatori afacerile companiei vor inregistra o crestere medie de circa 15% in intervalul 2007-2010, pe fondul cererii solide de pe piata serviciilor petroliere si al extinderii companiei pe pietele externe.

Actiunile Mechel Targoviste (COS) au sarit vineri cu peste 9%, insa pe fondul unei lichiditati nesemnificative. Combinatul siderurgic, controlat de grupul rus cu acelasi nume, si-a bugetat pentru acest an un castig net de circa 15,5 mil. euro (54,1 mil. lei), de peste doua ori mai ridicat decat cel obtinut in 2007, care s-a ridicat la 7,1 mil. euro (26,1 mil. lei). Afacerile companiei sunt previzionate sa se majoreze in acest an cu 21%, pana la circa 281 mil. euro (985 mil. lei). Mechel Targoviste estimeaza ca va produce in 2008 circa 568.000 de tone de otel, cu 18,7% peste nivelul realizat in anul precedent. Volumul de vanzari este asteptat sa se majoreze cu peste 13%, la circa 528.000 de tone.

Actiunile Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) au pierdut vineri 5,26%, pe fondul unui rulaj de 26.000 de euro (95.000 de lei). Grupul german Petro Carbo Chem (PCC), principalul actionar minoritar al combinatului chimic, a solicitat reprezentantilor AVAS elaborarea unui raport detaliat cu privire la activitatea institutiei aflata la conducerea companiei in perioada 2002 - 2007. Raportul ar urma sa fie prezentat actionarilor in Adunarea Generala de la finele acestei luni. Reprezentantii PCC mai cer companiei accesul nelimitat la informatiile privind datoriile vizate a fi convertite in actiuni de catre AVAS. Ultima tranzactie cu titlurile companiei s-a perfectat la pretul de
0,9 lei/actiune.

Titlurile Transilvania Constructii (COTR) au crescut ieri cu aproximativ 3%, pe fondul unui rulaj de 18.000 de euro (65.000 de lei). CNVM a aprobat saptamana trecuta prospectul de admitere la tranzactionare pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti a actiunilor companiei de constructii. Intermediarul transferului de pe RASDAQ la categoria a II-a a BVB este firma de brokeraj Interdealer Capital Invest din Cluj-Napoca. Actionarii Transilvania Constructii au aprobat operatiunea la sfarsitul anului trecut. Firma a anuntat la jumatatea lunii martie ca intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 6,6 mil. lei, la 23,4 mil. lei, prin aport in numerar al actionarilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO